Anunțul făcut de ambasadorul SUA: Republica Moldova este înaintea României

„Un raport publicat acum câteva zile de Banca Mondială privind climatul de business nu doar în România, ci în toate țările din lume, arată că unele țări și-au îmbunătățit poziția, inclusiv, spre surprinderea mea, Republica Moldova, care este acum cu puțin mai sus decât România în ceea ce privește abilitatea țării și a companiilor de a face operațiuni aici și a se bucura de un mediu favorabil. Faptul că Republica Moldova are o poziție mai bună decât România este un lucru care pe mine m-ar îngrijora”, a afirmat Hans Klemm la evenimentul „Topul Național al Firmelor Private din România”.

 

Diplomatul american a menționat că a stat de vorbă cu reprezentanții IMM-urilor din mai multe zone ale țării, aceștia spunându-i că principalele obstacole în calea dezvoltării sunt infrastructura și accesul la piață și forța de muncă.  Totodată, ambasadorul SUA a ținut să sublinieze că IMM-urile sunt coloana vertebrală a oricărei economii.

 

„Sunt sursă de inovație, reprezintă spiritul antreprenorial, ele au puterea de a eșua și de a învăța din greșeli, de a se ridica din nou pentru a avea succes. Este important să existe stabilitate, predictibilitate, transparență, analiză de cost-beneficiu pentru măsurile luate”, a punctat Klemm.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed