Apar noi rute ale migrației ilegale! Cum se prezintă Marea Neagră

Criza refugiaților afgani deschide noi rute de migrație, iar Marea Neagră este una dintre opțiuni pentru cei care se ocupă de traficul de carne vie.

Granița maritimă este greu de monitorizat, așa că Poliția Româna de Frontieră trebuie să fie cu ochii-n patru. Oficialii Uniunii au venit deja în ajutor.

Directorul Agenţiei care se ocupă de securitatea frontierelor europene a fost ieri la Constanța, pentru a vedea cum acţionează Garda de Coastă.

Garda de Coastă a început, din acest an, să monitorizeze frontiera maritimă şi din aer. Drone militare trimise la Constanța şi Mangalia sunt ridicate în fiecare zi, timp de 10 ore neîntrerupt, pentru a supraveghea granița. Navele rapide de patrulare sunt direcţionate de “ochii din cer” la punct fix, acolo unde apar suspiciuni de orice fel. Autorităţile române spun că îngrijorările exprimate de oficialii europeni sunt întemeiate.

Criza refugiaților afgani deschide noi rute de migrație, iar Marea Neagră este una dintre opțiuni pentru cei care se ocupă de traficul de carne vie.

Granița maritimă este greu de monitorizat, așa că Poliția Româna de Frontieră trebuie să fie cu ochii-n patru. Oficialii Uniunii au venit deja în ajutor.
Directorul Agenţiei care se ocupă de securitatea frontierelor europene a fost ieri la Constanța, pentru a vedea cum acţionează Garda de Coastă.

Bogdan Despescu – secretar de stat MAI: „Operaţiunea din acest an demonstrează o anvergură fără precedent, atât din punct de vedere al resurselor alocate dar şi al numărului de misiuni executate”.

Vechile rute din Mediterana sunt blocate, iar traficanţii de migranţi au căutat imediat alternative. Pentru început, au trimis la graniţa cu România grupuri mici, ca să verifice vigilenţa autorităţilor.

Liviu Bute – şeful Poliţiei de Frontieră – „Prevenirea, detectarea şi combaterea migraţiei ilegale, supravegherea frontierelor maritime şi toate activităţile conexe acesteia, reprezintă o provocare constantă. Poliţia de Frontieră foloseşte două aparate de zbor fără pilot, pentru a întări capacităţile de supraveghere a spaţiului maritim”.

Garda de Coastă se pregăteşte pentru cel mai complicat scenariu, acela al conflictului armat cu traficanţii de carne vie. Agenţia Europeană FRONTEX trimite la Constanța tehnica necesară, iar oameni cheie din instituţie au venit deja la noi în ţară.

Fabrice Leggeri – directorul executiv FRONTEX: „Principalul motiv al vizitei mele în România a fost să văd antrenamentele operaţionale din Marea Neagră”.

Şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie avertizează asupra creării unei rute noi prin România pentru cei care vor să ajungă ilegal în state europene.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed