Apare o nouă bancă în România. Va fi deținută și controlată de stat

La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, în şedinţă de Guvern a fost aprobat Memorandumul privind aprobarea Termenilor de referinţă pentru înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României care prevede continuarea demersurilor privind înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare a României în cadrul proiectului cu CE.

 

În acest sens, la începutul lunii martie 2018, Comisia Europeană a finalizat procedura de achiziţie a serviciilor de consultanţă, în acest sens fiind selectată firma de consultanţă pentru realizarea proiectului, iar în perioada 5-6 martie 2018 au avut loc primele întâlniri dintre reprezentanţii MFP, CE, Eximbank şi Consultant, se arată într-un document oficial al Guvernului, analizat de Capital.

 

Pentru primele două componente, „Elaborarea analizei independente ex-ante privind disfuncţionalităţile pieţei financiare din România care vor fi adresate de Banca Naţională de Dezvoltare a României” şi „Elaborarea unui studiu de prefezabilitate pentru 2 scenarii privind structura juridică şi de funcţionare a Băncii Naţionale de Dezvoltare a României” s-a agreat ca proiectele de rapoarte să fie transmise pe 25 mai 2018, astfel încât până cel târziu la mijlocul lunii iunie a.c. pe baza rapoartelor finale şi a unei note de prezentare a principalelor aspecte necesare amendării proiectului de lege din Parlament, Guvernul României să decidă asupra structurii pe baza căreia se va crea Banca Naţională de Dezvoltare a României şi să fie în măsură să prezinte principalele aspecte ce trebuie amendate în iniţiativa legislativă din Parlament în a doua parte a lunii iunie a.c.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed