Apariţie surpriză a lui Michelle Obama într-un duplex video la Oscar

„Bine aţi venit la Casa Albă”, a spus Michelle Obama, filmată în reşedinţa prezidenţială americană, după o scurtă introducere a lui Jack Nicholson care se afla pe scena Dolby Theater de la Hollywood.

 

Prima doamnă a SUA a adus un omagiu filmelor ‘care înalţă spiritul şi ne lărgesc modul de a gândi’, după care i-a felicitat pe toţi cei nominalizaţi la Oscarul pentru cel mai bun film. „Aceste nouă filme ne-au dus în trecut şi peste tot în lume. Ne-au făcut să râdem, să plângem, ne-au făcut să ne strângem un pic mai mult în braţe”, a spus ea.

 

„Ne-au învăţat că iubirea poate triumfa şi ne poate transforma vieţile într-un mod suprinzător. Şi ne-au amintit că putem învinge obstacolele dacă luptăm suficient şi găsim curajul de a crede în noi înşine”, a adăugat soţia preşedintelui american.

 

Michelle Obama, extrem de angajată în programe privind copiii, a reamintit importanţa artelor în educaţia tinerilor, ‘pentru a le deschide imaginaţia, pentru ca ei să aibă vise cât mai mari şi să lupte pentru a-şi atinge aceste vise’.

 

Ea a deschis apoi un plic şi a anunţat cel mai prestigios premiu al serii, care a revenit filmului ‘Argo’, în regia lui Ben Affleck.

 

Câteva clipe mai târziu, Michelle Obama a dat asigurări pe contul său de Twitter că experienţa a fost ‘formidabilă’ şi a felicitat ‘Argo’, într-un mesaj semnat ‘mo’, ceea ce indică faptul că a fost scris de ea însăşi. Mesajul a fost imediat distribuit şi de soţul său.

 

Actorul şi regizorul Ben Affleck a recunoscut apoi, întrebat de presă, că a fost ‘halucinant’ să o vadă pe prima doamnă anunţându-i victoria. „Acest lucru m-a bulversat, a fost o onoare enormă, a fost super”, a spus el.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed