APIA a demarat plăţile către 465 de fermieri pentru creşterea porcilor şi a păsărilor. Valoarea totală a sprijinului se ridică 99 de milioane de euro

“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), informează că a demarat procesul de autorizare la plată pentru Măsura 14 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2020”, se arată în comunicatul transmis de APIA.

Potrivit APIA, suma totală autorizată la plată până la data de 1 aprilie 2021 este de 99.085.552,92 euro (473.926.199,57 lei), pentru un număr de 465 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,7830 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 31 decembrie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente măsurii 14 se realizează în conformitate cu fişa acestei măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed