Aplicaţie care transmite către Google Maps date despre poziţia în timp real a vehiculelor de transport în comun din regiunea Bucureşti – Ilfov, realizată de TPBI / Călătorii pot vedea timpul rămas până la sosirea vehiculelor şi traseul urmat

”Astfel, începând cu data de 29 martie 2023, călătorii pot vedea în aplicaţia Google Maps atât timpul rămas până la sosirea vehiculelor în staţie, cât şi diferenţa faţă de timpul programat. Aplicaţia prezintă staţiile, poziţia exactă a tuturor vehiculelor şi oferă cele mai bune rute pe care le pot alege călătorii până la destinaţia finală, incluzând atât metroul, cât şi trenul în opţiunile propuse”, a transmis, joi, TPBI, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, în plus, TPBI a dezvoltat încă o aplicaţie ce poate fi utilizată gratuit de operatorii de transport public din regiune care au vehicule dotate cu ecrane de informare în salonul pentru călători.

”Aplicaţia, unică în acest moment în România, îi anunţă pe călători despre traseul urmat de vehicul, despre liniile comune din fiecare staţie de pe traseu, dar şi despre timpul de trecere prin staţii a mijloacelor de transport în comun cu care există legături. Aceasta poate fi utilizată gratuit de către operatorii de transport din regiune, urmând ca fiecare dintre ei să decidă dacă o vor folosi”, a mai precizat sursa citată.

Potrivit acesteia, o altă variantă a acestei aplicaţii va fi folosită în staţiile de transport public, în cadrul proiectului de informare a călătorilor „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov”.

Datele în format deschis, puse la dispoziţie de TPBI, vor fi disponibile după ce infrastructura IT va permite acest lucru.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed