Apple ar putea adăuga ecrane touch unora dintre Mac-uri

Apple testează în prezent folosirea ecranelor cu funcţii touch pe unele dintre laptopurile sale, scrie Bloomberg, care citează surse anonime din cadrul companiei.

Testele sunt în fază incipientă şi nu există certitudinea că gigantul american va şi lansa pe piaţă unul dintre produsele testate în prezent. Apple a mai testat produse la care a decis să renunţe fără să le comercializeze.

Însă, dacă se va merge până la final cu planurile actuale, un MacBook Pro cu touchscreen ar putea intra pe piaţă cândva în 2025, susţin cei de la Bloomberg.

În locul ecranelor miniLED, folosite în prezent pe modelele de 14 şi 16 inch, ecranele cu funcţii touch testate acum de Apple sunt de tip OLED.

Dacă, într-adevăr, Apple va lansa laptopuri cu touchscreen, asta va reprezenta o schimbare radicală pentru compania care s-a opus mult timp acestei idei. Chiar Steve Jobs a spus public că laptopurile cu touchscreen sunt groaznice din punct de vedere ergonomic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed