Aproape 200 de locatari din cinci blocuri ANL sunt nevoiţi să plătească chirii de zece ori mai mari

0

Familia Nicolici se numără printre cei aproape două sute de locatari care încearcă de ani buni să devină proprietarii apartamentului în care locuiesc. Chiar dacă legea este de partea lor, căci spune că orice chiriaș dintr-o astfel de locuință își poate cumpăra apartamentul după ce au locuit în el minimum un an, ei nu au reuşit nici măcar după șase ani de încercări, scrie DIGI24

Au trecut anii și noi tot am solicitat să putem să cumpărăm acest apartament. Ne-am tot dus la primărie tot timpul ni s-a spus verbal. Nu are rost că oricum nu sunt rezolvate probleme cu autorizația de construcție, s-au descoperit foarte multe nereguli,” povestește Sanela Nicolici, chiriaș.

Aceasta nu este însă singura problemă. Familia Nicolici, la fel ca și celalți locatari ai blocurilor ANL, au împlinit 35 de ani ceea ce înseamnă că, potrivit legii, chiria în cazul lor va fi de zece ori mai mare decât în cazul celor de până la 35 de ani.

Eu, pentru un apartament cu două camere, plătesc 652 de lei ceea ce este foarte mult pentru noi. Au trecut mai bine de șase ani de când aveam acest drept și nici astăzi nu s-a putut rezolva,” adaugă Radu Trifan, chiriaș.

Una dintre familiile care locuieşte în ANL-uri a dat deja primăria în judecată după ce a aflat că trebuie să plătească o chirie de zece ori mai mare, iar instanța i-a dat dreptate. Potrivit sentinţei, aceştia ar fi trebuit să plătească suma inițială drept chirie până la momentul în care aveau să devină proprietari, doar că acest lucru nu s-a întâmplat.

Nu au respectat întreaga hotărâre judecătorească care presupunea și menținerea chiriei reduse până la data cumpărării apartamentului, dar nu au respectat, drept pentru care este o nouă acțiune,” explică Octavia Trușcă, chiriaș.

Chiar și așa, situația rămâne în continuare neschimbată. În timp ce fosta administrație a recunoscut că blocurile nu au fost intabulate, așadar nu figurează în Cartea Funciară, cei din actuala conducere a primăriei Timişoara spun că totul este sub control și este nevoie doar de o evaluare.

Încă nu e rezolvată la câteva blocuri, două sau trei, nu știu, cinci. Dar acum se vor rezolva pentru că s-a rezolvat contractul cu firma de evaluare. Trebuiau făcute nu știu cartografieri, evaluări. Niște operații de genul acesta prealabile și abia după se poate trece la vânzare. Oamenii spun că o evaluare a fost făcută și în 2014,” precizează Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Chiriași vor să primească înapoi banii pe care i-au plătit în plus pe chirie după ce au depus cereri de cumpărare a apartamentelor.