Aproximativ 5.000 de mineri vor protesta, începând de joi, la Târgu-Jiu

Conform comunicatului, în urma unei şedinţe extraordinare în regim de urgenţă a Colegiului Director din cadrul FNME, liderii sindicali au decis să organizeze acest miting ca urmare a nesoluţionării revendicărilor înaintate către conducerea CEO, prin adresa din 18 mai, ca urmare a măsurilor abuzive întreprinse în ultima perioadă de către conducerea CEO, precum şi ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 iunie 2013, s-a hotărât trecerea la un program de lucru de patru zile pe săptămână, ceea ce diminuează câştigurile tuturor lucrătorilor cu peste 20%, fără să se respecte prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM).

 

„În urma întâlnirii sindicale, FNME a hotărât ca, începând de joi, 30 mai 2013, orele 12.00, în municipiul Târgu-Jiu să se desfăşoare un miting-marş, la care vor participa aproximativ 5.000 de lucrători din cadrul CEO. Cei 209 responsabili sindicali prezenţi la şedinţă au stabilit că acţiunile sindicale se vor desfăşura, indiferent de acţiunile de intimidare la care vor fi supuşi lucrătorii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care membrii de sindicat vor face deplasarea din zonele miniere spre Târgu-Jiu pe jos. Protestul va continua până la soluţionarea tuturor revendicărilor. Solicităm instituţiilor guvernamentale şi acţionarului minoritar al societăţii să ia toate măsurile pentru soluţionarea revendicărilor lucrătorilor din CEO şi pentru derularea unui dialog corect şi constructiv cu organizaţiile sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol şi gaze şi minerit energetic, semnatare ale CCM la nivelul CEO, cu respectarea prevederile legale”, a menţionat preşedintele FNME, Marin Condescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed