Ar putea fi mișcarea anului! Cine ar urma să preia Carrefour

Lanţul canadian de magazine de proximitate Alimentation Couche-Tard Inc. analizează o posibilă preluare a grupului francez de distribuţie Carrefour SA, prezent şi pe piaţa din România, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, potrivit sps.ro.

Couche-Tard a abordat Carrefour pentru a discuta o posibilă tranzacţie, susţin sursele care precizează că nu există nicio siguranţă că discuţiile se vor finaliza cu o tranzacţie.
Rusia își crește independența față de SUA: ‘Operațiunea Dedolorizarea’, reușită pentru prima dată în istorie

Într-un comunicat publicat marţi seara, grupul Carrefour a confirmat că a fost solicitat de grupul Couche-Tard pentru o apropiere. „Discuţiile sunt într-un stadiu preliminar”, a informat Carrefour, adăugând că demersul grupului canadian este unul „amical”.

Couche-Tard, companie care a început de la un singur magazin din suburbiile oraşului Montreal în 1980, a construit treptat un adevărat imperiu pe segmentul magazinelor de proximitate, după ce a preluat o serie de rivali, mai întâi în Canada iar în 2001 a intrat pe piaţa din SUA şi în 2012 în Europa. Grupul canadian nu are afaceri pe segmentul supermarketurilor iar un acord cu Carrefour i-ar permite să îşi extindă prezenţa în Europa, unde grupul francez are peste 2.800 de supermarketuri şi 703 hypermarketuri, precum şi în America Latină, unde Carrefour are magazine în Argentina şi Brazilia.

În România, Grupul Carrefour oferă clienţilor săi multiple posibilităţi de a face cumpărături, atât în cele peste 370 de magazine din ţară, cât şi prin portalul unic www.carrefour.ro şi platforma Bringo, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store, în 24 de oraşe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed