Arabia Saudită ameninţă Qatarul cu RĂZBOIUL şi cere ajutorul Franţei. Rolul Kremlinului

Potrivit cotidianului parizian, ‘coroana saudită a trimis recent o scrisoare preşedinţiei franceze, în care Riadul se declară pregătit să poarte o ″acţiune militară″⁣ împotriva Qatarului dacă acesta achiziţionează, aşa cum şi-a exprimat intenţia, sistemul de apărare antiaerian rusesc S-400’.

 

La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, pe care l-au acuzat de susţinerea unor grupări islamiste radicale şi de apropiere de Iran. Cele patru ţări au impus apoi un embargou comercial Qatarului, care a respins acuzaţiile, denunţând o tentativă de ‘punere sub tutelă’ de către ‘cvartetul’ arab.

 

Pentru a ieşi din izolare, Doha şi-a înmulţit contactele diplomatice şi acordurile comerciale, militare sau tehnologice la nivel internaţional.

 

La sfârşitul lunii ianuarie, ambasadorul Qatarului la Moscova, Fahad bin Mohammed Al-Attiyah, a declarat pentru agenţia TASS că ţara sa poartă negocieri într-un ‘stadiu avansat’ pentru achiziţia de sisteme ruseşti S-400.

 

mai multe, pe PRO TV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed