Arabia Saudită pune frână în războiul petrolului

În timp ce miniştrii Petrolului ai statelor OPEC se pregătesc să se întâlnească joi, la Viena, Arabia Saudită, cel mai mare exportator din cadrul organizaţiei, analizează idei precum reintroducerea plafonului de producţie, eliminat în decembrie anul trecut, potrivit unor delegaţi.

 

Totuşi, nu a fost făcută o propunere oficială, iar ministrul Iranului a spus că introducerea unui nou plafon de producţie nu este o idee atractivă.

 

Chiar dacă OPEC ignoră de regulă propriile ţinte de producţie şi nu există nicio sugestie că vreunul dintre producători ar reduce livrările, chiar şi gesturile simbolice ar putea arăta o nouă unitate şi ar urca preţurile.

Opţiunile aflate în discuţie includ un nou plafon de 32 de milioane de barili pe zi, a declarat Amrita Sen, analist şef în domeniul petrolului la firma de consultanţă Energy Aspects.

 

Nivelul este apropiat de producţia de 32,4 milioane de barili pe zi a OPEC estimată pentru luna aprilie.

 

 

„Contrar speculaţiilor din piaţă, Arabia Saudită este deschisă cooperării“, afirmă Sen într-un raport. Petrolul Brent se tranzacţiona joi la 49,71 dolari pe baril. Totuşi, orice fel de acord va depinde de Iran, care până în prezent a respins limitarea producţiei sale.

 

 

Arabia Saudită şi aliaţii săi, între care Emiratele Arabe Unite, au susţinut în trecut că Iranul trebuie să participe la orice fel de acord referitor la producţie.

 

Iranienii ridică miza

 

O reuniune din luna aprilie care a avut loc în Qatar între producătorii OPEC şi din afara organizaţiei, precum Rusia şi Omanul s-a încheiat cu un eşec pentru că Arabia Saudită a refuzat să semneze un acord de plafonare a producţiei fără participarea Iranului. Tensiunile dintre regatul saudit, majoritat sunnit, şi republica islamică – majoritar şiită – s-au văzut la întâlnirea din decembrie 2015, când OPEC nu a reuşit să ajungă la un consens privind producţia, astfel că ţinta a fost abandonată. Drept urmare, preţul petrolului a căzut până la 27 de dolari pe baril în ianuarie, însă de atunci cotaţiile au urcat până la 50 de dolari din cauza incendiului din Canada şi a atacurilor din Nigeria.

 

 

În cazul în care nu se ajunge la un acord privind nivelul producţiei, Arabia Saudită ar putea trece la pomparea de cantităţi-record, pentru a-şi pedepsi rivalii şi pentru a aduna cotă de piaţă adiţională. Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, a afirmat că Iranul nu va susţine o ţintă totală şi a anunţat că vrea un sistem de cote pentru fiecare ţară membră OPEC.

 

 

„Fără cote individuale pe ţări, OPEC nu poate controla nimic“, a spus Zanganeh reporterilor. El a mai insistat că, pe baza cotelor istorice, Iranul ar trebui să aibe o cotă de 14,5% din producţia OPEC. Aplicând procentul la producţia de 32,5 milioane de barili pe zi a OPEC, rezultă că Iranul ar trebui să pompeze 4,7 milioane de barili pe zi, mult peste cele 3,8 milioane de barili pe care Teheranul afirmă acum că le produce.

 

 

Estimările experţilor arată, însă, mai curând, că Iranul ar extrage zilnic doar 3,5 milioane de barili pe zi. Suhail bin Mohammed al-Mazroui, ministrul Petrolului din Emiratele Arabe Unite, a afirmat că preţurile mici ale ţiţeiului împing toată statele să limiteze producţia, fie că admit public, fie că nu.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed