Are sau nu are bani de pensii Guvernul Orban? Budăi: Am rămas blocat

”Am rămas blocat pe o expresie a unui coleg de la PNL, citez ”se încearcă”. Mie nu-mi iese din cap chestiunea asta. Legislație există. Dacă după doi ani și jumătate, când ai strigat nu sunt bani, nu sunt bani, acum, în momentul în care a trecut moțiunea de cenzură și trebuie să vii la guvernare trebuie să schimbi placa și spui și tu în continuare că dai pensii și salarii. Haideți să ne clarificăm și să terminăm odată cu politica asta, nu știu cum să-i zic, că nu vreau să jignesc pe nimeni! Cine mai are încredere în aceștia?”, a explicat ministrul Muncii într-o emisiune la România Tv.

 

”M-am uitat pe toate cifrele. Sunt bani. Am văzut recent, și o să continui cu gluma asta, că și Banca Mondială și FMI sunt PSD-iste, pentru că au revizuit pe plus creșterea economică a României, numai colegii de la PNL au văzut dezastru”, a completat Marius Budăi. ”Noul ministru are calendarul stabilit. Tot ce va fi de predat îi vom preda. Și le mai las ceva: Le mai las șase luni de întârziere gratuită prin atacul lor la CCR”, a completat el.

 

Întrebat dacă va vota noul Guvern, dacă PNL promite că va menține toate creșterile de salarii instituite de guvernrea PSD, el a spus?

 

”Nu-i cred! Nu-i cred absolut nicio secundă. Nu am cum să-i cred. Au anunțat un program de guvernare în care spun ”se încearcă” și astăzi vin cu cifre de inflație de 20%, eu nu am cum să-i cred și vă spun eu că și mulți români nu-i cred. Așa să vorbim la suprafață suntem foarte simpatici!” a încheiat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed