Ariton a discutat la sediul Daimler din Germania despre extinderea proiectelor grupului în România

0

„La uzina Daimler, discuţiile s-au axat pe investiţiile existente ale Grupului Daimler în România şi pe posibilitatea de extindere a proiectelor Daimler în ţara noastră. După vizitarea uzinei, ministrul Ion Ariton a fost invitat să efectueze un drive-test cu autoturismul electric Smart-E, produs de compania Daimler”, se arată în comunicat.

Concernul Daimler AG, producător al maşinilor Mercedes Benz, deţine în prezent în România o fabrică de componente pentru cutii de viteză la Cugir şi cooperează cu o fabrică din Codlea pentru producţia de subansamble auto din lemn.

Ion Ariton se află zilele acestea într-o vizită oficială în Germania, cu prilejul reunirii, la Berlin, a Consiliului de Cooperare Româno-German. La şedinţa de concluzii a lucrărilor consiliului, ministrul Ion Ariton, care asigură preşedinţia părţii române a comisiei, a pus accent pe faptul că Germania este principalul partener comercial al României, precum şi unul dintre principalii investitori din România.

De asemenea, Ion Ariton a vorbit în cadrul consiliului despre reformele structurale puse în aplicare de guvernul român în ultima perioadă. „În acest an, estimăm o creştere economică de 1,5%, iar pentru anul 2012, prognozăm o creştere de 3,9%”, a spus ministrul Ion Ariton.

La rândul său, preşedintele părţii germane a consiliului, secretarul de stat parlamentar al Ministerului Federal al Economiei şi Tehnologiei, Peter Hintze, a apreciat relaţiile economice dintre cele două ţări şi a accentuat faptul că partea germană este deschisă intensificării cooperării în domeniu.

„Reluarea întrunirii Consiliului de Cooperare Economică Româno-German după o pauză de aproape cinci ani demonstrează decizia ambelor ţări de a îmbunătăţi în permanenţă relaţiile economice”, a spus Peter Hintze.