Aromă de faliment? Cel mai larg lanţ de restaurante din lume a închis peste 900 de locaţii în 2017

Lanţul de restaurante din Statele Unite a închis 909 unităţi în 2017, pe teritoriul Statelor Unite, aproape de trei ori mai multe decât în anul precedent. Subway are 25.835 de locaţii deschise, potrivit unui reprezentant, în comparaţie cu 26.744 de locaţii deschise în 2016. Aceste date se referă doar la locaţiile din Statele Unite.

 

Business Insider a discutat cu trei francizaţi din diferite regiuni ale Americii în legătură cu starea în care se află lanţul de restaurante. Majoritatea dintre ei spun că sunt pregătiţi pentru mai multe veşti proaste şi fac diferite speculaţii cu privire la viitorul locaţiilor lor.

 

Pe baza unor conversaţii şi ale unor statistici de vânzare la nivel naţional, unul dintre francizaţi a estimat că o treime din locaţiile Subway nu sunt profitabile.

 

Un alt antreprenor susţine că în cadrul unei discuţii cu un agent de dezvoltare Subway – francizor responsabil cu dezvoltarea unei regiuni – acesta i-a dat de înţeles că majoritatea francizorilor speculează închiderea unui număr şi mai mare de magazine în perioada următoare.

 

Săptămâna trecuta, New York Post scria că aproape 400 de francizaţi protestează împotriva planului lanţului de restaurante de a aduce înapoi în meniul produsul clasic de 5$. La două zile distanţă, directorul de marketing al Subway, Karlin Linhardt, a demisionat din cadrul companiei.

 

Traficul în restaurantele Subway a scăzut cu 25% în ultimii cinci ani, potrivit the Post.

 

Compania a transmis că „realiniază pieţele pentru a se asigura că magazinele Subway se află în locaţiile potrivite”. De asemenea, a susţinut că remodelează restaurantele, introduce noi produseşi noi „operaţiuni de rafinare”.

 

„Brandul este obosit”, spune Joel Libava, un consultant de francize. „Chiar şi angajaţii arată obosiţi”.

 

Experţii şi specialiştii spun că Subway s-a luptat să rămână în competiţie cu piaţa în ultimii ani.

 

Subway se promova în trecut ca o alternativă mai sănătoasă a lanţurilor de tipul McDonald s. Cu toate acestea, francizaţii spun acum că lanţul rămâne în urmă.

 

„Cu ani în urmă, comandam zilnic produse proaspete de la producători locali”, spune un francizat pentru Business Insider. „Ne-au forţat să nu mai facem asta”.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed