ASF a aprobat numirea Monei Lucia Cucu în calitate de director general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Astfel, a fost aprobat Proiectul de Regulament cu privire la procedura de retragere a notificării efectuate de OPCVM sau AFIA din România sau din alte state membre cu privire la distribuţia titlurilor de participare, precum şi cu privire la procedura de notificare de către AFIA din România sau din alte state membre a activităţii de pre-marketing (proiectul va fi publicat pe site-ul ASF pentru consultare publică, timp de 10 zile).

A fost aprobată totodată numirea Monei Lucia Cucu în calitate de director general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, dar şi prospectul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de BVB a obligaţiunilor emise de SSIF BRK Financial Group S.A. şi a emiterii Certificatului de înregistrare a acestora.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat şi retragererea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţa A.S.F. a acţiunilor emise de societatea URB Rulmenţi Suceava, având în vedere finalizarea procedurii prevăzute de art. 115 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societăţii Co Invest Broker de Asigurare S.R.L. (dobândire părţi sociale prin succesiune, nou asociat semnificativ, structura asociaţilor, numire administrator, modificarea unor articole);

Au mai fost aprobate modificărilor aduse actului constitutiv al societăţii Orizont Broker de Asigurare – Reasigurare (cesiune de acţiuni, nou acţionar semnificativ, structura acţionarilor, numire administratori).

Au fost aprobate şi cererile de avizare a modificării contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Aripi, administrat de Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.

A  fost aprobată cererea de avizare a modificării actului individual de aderare la Fondul de Pensii Administrat Privat AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz-Ţiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA.

În plus, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat cererea de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative AZT Moderato, administrat de Allianz-Ţiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA.

A fost aprobată şi cererea de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative AZT Vivace, administrat de Allianz-Ţiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed