Asociaţia Brokerilor organizează o conferinţă dedicată obligaţiunilor

0
Asociaţia Brokerilor organizează o conferinţă dedicată obligaţiunilor

Conferinta aduce în prim plan emisiunea de obligatiuni ca metodă optimă de finanţare atât în perioade de creşteri cât şi în perioade de scădere a pieţei bursiere. Dacă până acum, majorarea capitalului social, prin emisiune de acţiuni era cea mai cunoscută şi practicată metodă de finanţare, ca alternativă la creditul bancar, în ultimul an, aceste metode au devenit din ce în ce mai greu, dacă nu chiar imposibil de folosit.

În acest context, finanţarea prin emisiunea de obligaţiuni apare ca o alternativă. Prin urmare, în cadrul conferinţei organizate de Asociaţia Brokerilor în data de 18 Februarie 2009, începând cu ora 9.00, la Internaţional Business Center Modern, se va căuta raspunsul la următoarele întrebări:

Ne putem aştepta in perioada urmatoare la un numar mai mare de emisiuni de obligatiuni din partea companiilor aflate in cautare de finantare ?  Este oportun pentru administratiile locale sa emita obligatiuni pentru finantarea proiectelor de infrastructura ? Sunt pregatiti investitorii sa investeasca in obligatiuni acum, mai mult ca oricand ?

Pentru a participa la conferinţă accesaţi site-ul www.asociatiabrokerilor.ro, sectiunea conferinţă obligaţiuni. Dacă vă înscrieţi până pe data de 2 februarie, puteţi beneficia şi de o reducere a taxei de înscriere.