Asociaţii ale asiguratorilor, despre plafonarea RCA: Măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totala lipsa de eficienţă / Decizia anterioară a atras demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană

”Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au luat notă cu surprindere de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de prima la asigurările RCA.  Propunerea de act normativ, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanţelor, pare a nu lua în considerare faptul că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficienţă pe termen mediu şi lung”, au transmis, vineri seară, cele două organizaţii.  

Potrivit acestora, decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras după sine demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană şi a condus la adoptarea unei legislaţii RCA care a afectat piaţă de asigurări şi a contribuit la situaţia actuală. 

”De altfel, industria de asigurări a atras constant atenţia asupra acestor aspecte şi a depus eforturi importante pentru a îmbunătăţi cadrul normativ în domeniul asigurărilor, în beneficiul tuturor românilor, al economiei şi societăţii – venind cu propuneri concrete”, au mai transmis organizaţiile.  

Printre soluţiile legislative propuse de UNSAR şi BAAR în ultimii ani se numără emiterea ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi ASF prevăzut de Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces, şi introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte partea de reparaţii, cât şi cea de rent-a-car.   

În plus, cele două asociaţii ale asiguratorilor au atras în nenumărate rânduri atenţia asupra faptului că ţară noastră este „campioană” în ceea ce priveşte frecvenţa accidentelor rutiere, România menţinându-se pe un loc fruntaş în Europa la acest capitol.  

”Atât frecvenţa producerii accidentelor, cât şi alţi indicatori de specialitate, precum dauna medie plătită pe fiecare dosar – aflată în continuă creştere, contribuie la formarea preţului RCA. Iar costul unei asigurări RCA trebuie, conform legii, să fie corelat cu despăgubirile tot mai mari plătite de către companiile de asigurări – deoarece din fondul constituit din primele de asigurare se plătesc despăgubirile. Conform celor mai recente date publicate de ASF, reiese că, pentru fiecare 100 de lei încasaţi din RCA, asigurătorii trebuie să contribuie suplimentar cu circa 30 de lei”, au mai transmis organizaţiile.  

Acestea atrag atenţia că posibilitatea asiguratorilor de a determina individual primele în funcţie de riscurile pe care şi le asumă şi de a distribui acest risc între asiguraţi constituie un principiu de baza al asigurărilor. 

”O debalansare a acestor mecanisme ar putea afecta solvabilitatea companiilor de profil şi capacitatea acestora de a-şi îndeplini rolul cel mai important, respectiv de a plăti despăgubiri către victimele accidentelor de circulaţie. Industria de asigurări are nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru a încuraja şi alţi investitori să fie activi şi să investească în România. Din nefericire, măsuri de acest tip nu pot reprezenta soluţii pe termen lung, întrucât nu au cum să ofere nici stabilitate, nici predictibilitate. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislaţia naţională care au atras deja declanşarea procedurii de infringement împotriva României, că urmare a modificărilor aduse Legii RCA în trecut, şi care afectează libertatea asigurătorilor de a-şi decide propriile politici şi strategii de vânzare”, se mai arată în document.  

 
Organizaţiile susţin că industria de asigurări este deschisă să găsească şi să discute despre soluţii.  

”Considerăm, însă, că este imperios necesar că aceste soluţii să pornească de la analize tehnice bine fundamentate şi de la principiile asigurărilor, păstrând liniile trasate de legislaţia europeană – care are drept principal scop protecţia păgubiţilor”, se mai arată în comunicat.  

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu a anunţat, vineri, că a decis, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi în urma dialogului cu transportatorii şi Consiliul Concurenţei, promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru o perioadă de 6 luni. El a menţionat că are convingerea că va fi adoptat în regim de urgenţă de către Guvern, astfel încât efectele să se reflecte rapid în piaţa de asigurări RCA şi să conducă la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraţilor.  

Ministerul de Finanţe a anunţat că documentul a fost pus în dezbatere publică. 

 Tarifele de primã maxime sunt stabilite pentru clasa de bonus/malus B0. 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed