Google şi Facebook s-au aliat împotriva Apple. Război total

Un număr de 16 asociaţii de marketing, dintre care unele sprijinite de Facebook ş ide Google, parte a grupului Alphabet, au criticat Apple pentru că nu aderă la un sistem al industriei publicităţii privind solicitatea consimţământului utilizatorilor în conformitate cu reglementările Uniunii Europene referitoare la confidenţialitate. Aplicaţiile vor fi obligate să ceară permisiunea de două ori, sporind riscul ca utilizatorii să refuze, au argumentat asociaţiile.

Facebook şi Google se află printre miile de companii care urmăresc consumatorii online pentru a le afla obiceiurile şi interesele şi a le afişa reclame relevante.

Apple a anunţat că noua funcţie are rolul să ofere utiliziatorilor o transparenţă mai mare legată de modul în care sunt utilizate datele lor.

Fereastra pop-uă afirmă că aplicaţia ”cere permisiunea de a vă urmări de-a lungul aplicaţiilor şi site-urilor deţinute de alte companii” şi oferă dezvoltatorilor de aplicaţii câteva rânduri sub textul principal, pentru a explica de ce este solicitată permisiunea. Acordul utilizatorilor nu este solicitat până când o aplicaţie nu încearcă să acceseze un identificator numeric care poate fi folosit pentru urmărire, iar aplicaţiile au nevoie de această permisiune o singură dată.

Grupul de companii de marketing afirmă că avertismentul pop-up şi capacitatea limitată de a o personaliza implică ”un risc ridicat de refuz din partea utilizatorilor”.

Inginerii Apple au mai anunţat săptămâna trecută că vor introduce un instrument creat de companie care utilizează date anonime, agregate, pentru a măsura dacă campaniile de publicitate funcţionează, iar acesta nu va avea nevoie de o fereastră pop-up, pentru că nu urmăreşte obiceiurile de navigare ale utilizatorilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed