ASTA AM AJUNS: Din lipsă de angajați, Poliția a trimis CÂINII să patruleze!

Potrivit sursei citate, IPJ Sălaj se confruntă cu un deficit de personal, în condițiile în care doar în luna decembrie 2019 s-au pensionat 30 de cadre. Alte 16 cadre au deja dosarele de pensionare depuse, în timp ce 30 de cadre, bărbați și femei sunt în concediu de îngrijire a copilului, iar 20 de cadre femei sunt însărcinate, urmează să plece în concediu de creștere a copilului în anul 2020.

 

„Avem nişte câini foarte frumoşi, foarte bine pregătiţi şi este păcat să îi ţinem doar în padocuri. Iar folosirea lor face parte din această politică de creştere a siguranţei cetăţeanului şi prevenire a criminalităţii stradale”, a precizat Mihăilă, pentru Adevărul.

 

Tot din cauza lipsei de personal, șeful poliției Sălaj Marius Mihăilă a decis, în luna ianuarie, că niciun agent nu are voie să lipsească de la muncă pentru a merge la studii. Polițiștii au crezut inițial că este o glumă, dar s-au lămurit că treaba este serioasă când rând pe rând, concediile pentru studii le-au fost respinse. Inspectorul-șef le-a explicat subalternilor că nu le vrea răul, doar că nu are alte soluții.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed