Situaţia ostaticilor prăpastiei fiscale a intrat într‑a patra săptămână, iar preşedintele Obama nu a dat vreun semn că, în acest interval de la realegerea sa, doreşte să renunţe la propria viziune asupra reducerilor de taxe pentru bogaţi decise în perioada Bush. De la New York şi până pe coasta de vest, marii CEO au sărit în avioane private pentru a veni la Casa Albă, unde Obama se întâlnea săptămâna trecută şi cu proprietari de întreprinderi mici şi mijlocii. Experţii calculează febril în căutare de soluţii, iar republicanii devin tot mai nervoşi.
Într‑adevăr, se înmulţesc semnele de disperare. De 20 de ani, de când preşedintele George H.W. Bush a semnat un acord de creştere a taxelor, credinţa spune că nici un ales republican nu poate vorbi, gândi, clipi sau vota o prevedere cât de insignifiantă care ar majora taxele sau impozitele. Comisarul acestei ideologii a fost Grover Norquist, preşedintele asociaţiei Americani pentru Reforma Taxelor (ATR), care a obligat generaţii de republicani să semneze angajamentul lui antitaxe.
Dar un angajament nu e suficient pentru eliberarea unui ostatic. Iar după aproape patru săptămâni de criză, aleşii republicani se trezesc în fine la realitate şi constată că, dacă nu fac ceva, taxele pe venit, profit şi dividende vor creşte în mai puţin de o lună. Ca să evite un asemenea efect nedorit, ei trebuie să ajungă la un acord cu preşedintele Obama şi cu democraţii. Iar ca să ajungă aici, trebuie să realizeze că este nevoie de venituri mai mari.
A durat ceva timp, dar republicanii au început să‑l împingă deoparte pe comisarul Norquist. Doi senatori republicani din sud au afirmat recent că „vremurile s‑au schimbat semnificativ“ şi acum le „pasă mai mult de ţară decât de un angajament de acum 20 de ani“. Un deputat de New York le‑a ţinut isonul. Unii republicani par să îi spună lui Norquist şi absolutiştilor lui că partitura lor s‑a încheiat. Dacă republicanii vor să evite uriaşele creşteri de taxe care vor interveni când SUA vor păşi în prăpastia fiscală, trebuie să participe activ la majorarea unora dintre ele. Un alt senator a încercat să devină parte a soluţiei propunând în „Washington Post“ un plan de 242 de pagini ce ar reduce deficitul cu 4.500 mld. dolari prin scăderi de cheltuieli şi limitarea deducerilor de taxe la care au dreptul cei bogaţi.
Este, cu siguranţă, un progres. Dar aceste concesii în faţa realităţii şi a democraţilor nu par să grăbească eliberarea ostaticului. Şi iată de ce: prea mulţi republicani insistă încă să se poarte de parcă alegerile din noiembrie nu au avut loc. Consensul ce pare să se formeze printre republicani spune că târgul taxe contra cheltuieli se poate face printr‑o combinaţie de reduceri de cheltuieli şi prin reforma taxelor. Hei! Vă vorbeşte luna august 2011. Şi îşi cere înapoi reducerea deficitului! Acordul discutat atunci de preşedintele Obama şi de şeful Camerei Reprezentanţilor (John Boehner, al treilea demnitar american ca importanţă, după şeful statului şi vicepreşedinte) a căzut pentru că acesta din urmă nu a crezut că îi poate convinge pe colegii săi să accepte o mică majorare a veniturilor. Acelaşi acord – sau unul foarte similar – nu va fi atins în prezent pentru că lui Obama îi va fi greu să îi convingă pe democraţi să renunţe. Şi pentru că republicanii au pierdut alegerile.
Una dintre ciudăţeniile acestei crize a ostaticilor este gradul în care republicanii au eşuat în a recunoaşte că ei trebuie să negocieze eliberarea. Democraţii nu au nevoie de republicani ca să obţină venituri semnificativ mai mari. Tot ce trebuie să facă este să nu facă nimic. De asemenea, manualele de negociere ne sfătuiesc că, dacă eşti în dezavantaj, nu-ţi e de folos să începi prin a sări la bătaie. Şi totuşi, atât Boehner, cât şi liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Eric Canto, par să creadă că Obamacare, cea mai importantă realizare a preşedintelui, ar trebui să se afle pe masa negocierilor. De ce? Legea asigurărilor de sănătate reduce de fapt cheltuielile programului Medicare cu 715 mld. dolari, după cum au tot repetat republicanii în timpul campaniei electorale.
În ultimii ani, strategia câştigătoare a republicanilor a fost să tropăie tare şi să afirme că reducerea deficitului trebuie să provină doar din tăierea cheltuielilor. Nu mai e cazul acum. Dar au altă bază de discuţii, care spun că, sigur, preşedintele Obama şi democraţii au câştigat nişte alegeri în care s‑a dezbătut deschis dacă taxele plătite de bogaţi trebuie să crească şi dacă programul Medicare şi cel de Asigurări Sociale trebuie reduse dramatic în timp. Dar rezultatul ar trebui să fie debutul unei discuţii despre demontarea a două dintre cele mai mari realizări ale Partidului Democrat din secolul XXI: Asigurările Sociale şi Medicare.
Casa Albă nu a muşcat momeala. Până acum, a răspuns recunoscând dorinţa republicanilor de a ajunge la un acord, dar a insistat că discuţia trebuie să pornească de la renunţarea la reducerile de taxe pentru cei bogaţi.
Ni se spune că discuţiile avansează, iar sentimentul de urgenţă se intensifică. Până la urmă, sănătatea ostaticului este în pericol. Dar cele două părţi rămân foarte departe una de cealaltă. Şi mai este mai puţin de o lună până când expiră reducerile de taxe pentru bogaţi.
Daniel Gross este comentator și Global Business Editor la „Newsweek“, dar și invitat permanent pe teme financiare și economice la CNBC, MSNBC, National Public Radio și alte posturi TV din Statele Unite și Marea Britanie.
