Atenție! S-au scumpit leii

Indicatorul a ajuns miercuri la 2,8% pe an, un maxim al ultimelor patru luni.

 

„A fost o presiune pe lichiditate pe termen scurt, lucru reflectat de faptul că ratele pe termen scurt sunt peste cele la trei luni (Robor la o zi este la 3,6% pe an). Ar trebui să fie o chestiune temporară, mai ales că Ministerul de Finanţe efectuează de regulă plăţi în această perioadă a lunii, ceea ce va conduce la creşterea lichidităţii din piaţă“, afirmă Mihai Pătrulescu, senior economist al UniCredit Ţiriac, citat de zf.ro.

 

El spune totuşi că în situaţia în care presiunea pe lichiditate va continua, este posibil ca BNR să organizeze luni o operaţiune repo.

 

Prin operaţiunile repo, BNR acordă băncilor comerciale lichiditate pe termen de o săptămână, respectivele finanţări fiind garantate cu titluri de stat.

 

Banca centrală percepe o dobândă de 3,25% pe an la repo, sub nivelul actual al pieţei interbancare – de peste 3,5% pe an. Ultima operaţiune repo a fost organizată în aprilie.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed