Atenţionare de călătorie transmisă de MAE – Închidere parţială a tunelului Karavanke, în Slovenia / Maşinile mai mari de 3,5 tone, autobuzele şi autocarele nu pot circula / Rute alternative către Austria

”Autoritatea Naţională pentru Drumuri (DARS) a comunicat că tunelul Karavanke, care face conexiunea în partea de nord-vest cu Austria, este în prezent parţial închis, circulaţia în ambele sensuri fiind restricţionată din considerente tehnice pentru autocare şi autocamioane (TIR-uri) cu greutate mai mare de 3,5 tone, fiind însă permisă autovehiculelor personale”, a transmis, vineri, MAE, într-un comunicat de presă.  

Potrivit sursei citate, TIR-urile care se depleasează către Austria pot alege varianta prin Italia sau punctul de trecere a frontierei de la Šentilj/Spielfeld, în partea de nord-est a Republicii Slovenia. 

Potrivit DARS, tunelul se confruntă cu o problemă tehnică legată de ventilaţia interioară, numai unul din cele două ventilatoare de pe porţiunea slovenă fiind funcţional, ceea ce induce un risc considerabil în eventualitatea declanşării unui incendiu în interiorul tunelului. 

Până la remedierea defecţiunii, circulaţia autocamioanelor şi camioanelor cu greutate mai mare de 3,5 tone în ambele sensuri este interzisă.    

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +386 15057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţe al misiunii diplomatice a României la Ljubljana +386 40980068. 

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet ,  şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed