Au atins preţurile apartamentelor nivelul minim?

Indicele calculat pentru Capitală a înregistrat o creştere de 0,3%. Scăderi au fost înregistrate doar în Iaşi şi Braşov.

 

Bucureşti


Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti indică, pentru luna februarie, o valoare medie de 1.160 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, înregistrând, pentru a doua lună consecutiv, o creştere de 0,3%. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului 2010, preţurile solicitate în prezent sunt cu 10,8% mai mici. Tendinţa de creştere a fost resimţită cu precădere la nivelul apartamentelor vechi. Preţul apartamentelor noi a scăzut per ansamblu cu 0,1% în ultimele 30 de zile ale anului, în timp ce apartamentele vechi au înregistrat o creştere de 0,2%.

 

Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna februarie la valoarea de 1.326 euro/mp util, în scădere cu 0,1% faţă de luna ianuarie şi cu 8,9% faţă de februarie 2010, când valoarea medie a unui metru pătrat util era de 1.455 euro. Cea mai dinamică evoluţie au avut-o apartamentele noi cu două camere, care s-au ieftinit cu 1,3%. Garsonierele au înregistrat o scădere de preţ de 0,4% în ultimele 30 de zile. În schimb, preţul apartamentelor noi cu trei camere a înregistrat o creştere de 0,9% în a doua lună a anului.

 

În luna februarie, preţul apartamentelor vechi din Capitală au avut o evoluţie în creştere. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.090/euro mp de suprafaţă utilă, cu 0,2% mai mult decât în luna precedentă, dar cu 13,1% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Garsonierele şi apartamentele cu patru camere s-au scumpit cu 0,1%, respectiv 0,4%. Totuşi, apartamentele cu două şi patru camere s-au ieftinit cu 0,2%, respectiv 0,1%.

 

Braşov

 

Braşovul se regăseşte printre oraşele care au cunoscut o evoluţie dinamică a segmentului rezidenţial în acest început de an. Conform Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are, pentru luna februarie, o valoare de 868 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,5% mai puţin decât în luna ianuarie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul mediu actual este cu 9% mai mic. Preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de 927 euro/mp şi a scăzut în ultimele treizeci de zile ale anului cu 4%, după două luni de creştere. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi sunt cu 6,7% mai ieftine. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul solicitat de proprietari în luna februarie a ajuns la o medie de 865 euro/mp, cu 1,3% mai puţin decât în ianuarie.

 

În luna februarie, în Braşov, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 1,3%, preţul acestora coborând de la 876 euro/mp util până la o valoare medie de 865 euro/mp util. Toate tipurile de apartamente vechi au înregistrat scăderi.

 

Cluj Napoca

 

Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca a înregistrat o uşoară creştere de 0,4%, în februarie. Astfel, preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca pentru a doua lună a anului este de 989 euro/mp util. Valoarea actuală este cu 2,2% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni, în februarie 2010. Creşterea de preţ a fost determinată de evoluţia preţurilor apartamentelor noi. Preţul acestora a înregistrat o creştere de 6% în ultimele treizeci de zile, până la 970 euro/mp. Preţul apartamentelor vechi a scăzut, însă, cu 1,1% în ultimele 30 de zile.

 

Preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca a ajuns la valoarea medie de 1.000 euro/mp util, în a doua lună a anului, în scădere cu 1,1% faţă de luna ianuarie.

 

Constanţa


Preţul mediu al apartamentelor din Constanţa a crescut cu 0,4% în a doua lună din an. În februarie, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a crescut cu 1,4% de la 959 euro/mp util până la 972 euro/mp util. Tendinţa s-a manifestat şi în cazul apartamentelor vechi al căror preţ mediu pe metru pătrat util a înregistrat, în februarie, o creştere de 0,2%, atingând valoarea de 937 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile solicitate pentru apartamentele din Constanţa sunt, în medie, cu 8,3% mai mici.

 

Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o creştere de 0,2% în luna februarie, atingând valoarea de 937 euro/mp util. Cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate la garsoniere: 5,1%.

 

Timişoara

 

Anul continuă într-o notă optimistă şi pentru proprietarii de apartamente din Timişoara. În februarie 2011, preţurile apartamentelor din principalul oraş din vestul ţării înregistrează o creştere de 0,6%. Valoarea Indicelui imobiliare.ro înregistrată pentru a doua lună din an urcă din nou peste pragul de 800 euro, până la 804 euro/mp util, dar califică în continuare Timişoara drept oraşul cu cele mai ieftine apartamente dintre cele analizate. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa de preţ a este de 16,9%. Valoarea indicelui pentru Timişoara a fost influenţată de evoluţia apartamentele noi care s-au scumpit în intervalul analizat cu 5,6%. Preţul mediu pentru această categorie este de 849 euro/mp. În acelaşi timp, preţul solicitat pentru apartamentele vechi scoase la vânzare a scăzut 0,3%, coborând până la 797 euro/mp util.

 

În februarie, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a ajuns la 797 euro, cu 0,3% mai puţin decât în prima lună a anului. Totuşi, apartamentele vechi cu patru camere au înregistrat o creştere de preţ de 2%. Apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 0,5%. Garsonierele au înregistrat o scădere de 0,3% în timp ce preţul apartamentelor cu trei camere a rămas constant.

 

Iaşi

 

Indicele imobiliare.ro pentru Iaşi, indică pentru luna februarie 2011, o valoare medie de 839 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi, în scădere cu 1,3%, faţă de luna ianuarie. Asistăm, astfel, la cea mai mică valoare a preţurilor apartamentelor înregistrată în Iaşi în ultimii trei ani. În comparaţie cu luna februarie 2010, preţurile solicitate în prezent sunt cu 10,3% mai mici. Tendinţa de scădere a fost resimţită atât în cazul apartamentelor noi al căror preţ a scăzut până la 952 euro/mp util (-0,4%) în ultima lună, cât şi în cazul celor vechi. Acestea din urmă s-au ieftinit cu 0,9% în ultimele treizeci de zile, preţul mediu scăzând de la 811 euro/mp util până la 804 euro/mp util.


Ploieşti

 

Indicele imobiliare.ro pentru Ploieşti indică, în luna februarie, o valoare medie de 904 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Preţul apartamentelor de aici înregistrează o creştere de 2,8% în ultimele treizeci de zile. În comparaţie cu luna februarie 2010, preţurile solicitate în prezent sunt cu 13,2% mai mici.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed