Au mărit tarifele la metrou! A urmat un adevărat MASACRU!

0

Cel puţin trei persoane au murit într-un incendiu în Santiago de Chile în timpul protestelor care au izbucnit în oraş de luni, după ce preşedintele Sebastián Piñera a anunţat majorarea preţului pentru călătoria cu metroul de la 800 la 830 de pesos (1,17 dolari).

 

Sâmbătă noapte, protestatarii au incendiat un supermarket. „Poliţiştii şi pompierii au găsit două corpuri calcinate şi o altă persoană a fost dusă în stare foarte gravă la spital, unde a murit”, a transmis primarul oraşului, Karla Rubilar, citat de TVE.

 

Edilul a precizat că „nu există informaţii clare privind circumstanţele” în care s-au petrecut lucrurile, nici dacă cei morţi sunt parte din grupul care a luat cu asalt clădirea sau sunt angajaţi ai supermarketului. O anchetă e în desfăşurare.

 

Participanţii la revolte au cerut preşedintelui să suspende măsura, relatează News.ro.

 

Pentru a putea să retragă majorarea preţului pentru călătoria cu metroul, preşedintele a spus că este nevoie să aprobe urgent o lege. Odată aprobată această lege care va permite reducerea tarifului, Guvernul va căuta să adopte măsuri pentru protejarea populaţiei de influenţa creşterii drastice a dolarului.

 

Duminică, Piñera a convocat o întâlnire cu alte puteri ale Statului „pentru a afla propunerile acestora în înfruntarea acestei dificile situaţii”.

 

Articolul integral pe UNIVERSUL.NET