Australia nu are a-şi dovedi ataşamentul faţă de Franţa, apreciază vicepremierul Barnaby Joyce, pe care şi l-a doedit prin sacrificiul militarilor australieni în cele două războaie mondiale

0

Decizia Canberrei de a anula acest contract de achiziţionare a 12 submarine franceze cu propulsie diesel-electrică, în valoare de 56 de miliarde de euro, în favoarea furnizării unor submarine americane cu propulsie nucleară, a înfuriat Parisul.

”Australia nu are nevoie să-şi dovedească ataşamentul, prietenia şi voinţa de a veghea la libertate şi la egalitate faţă de Franţa”, a declarat luni Barnaby Joyce, care-i ţine locul premierului Scott Morrison, aflat într-o vizită la Washington.

”Zeci de mii de australieni au murit pe teritoriul francez sau pentru a apăra teritoriul francez (…) în Primul Război Mondial şi al Doilea”, a subliniat el.

O trimitere la aceste perioade dificile din istoria Franţei are puţine şase să liniştească furia Parisului, care a atacat în mai multe rânduri Australia după anunţarea, miercuri, a acestei ruperi a contractului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a rechemat vineri la consultări pe ambasadorii francezi din Statele Unite şi Australia.

Autorităţile franceze acuză cele două ţări de ”minciuni” şi o ”ruptură majoră a încrederii”.

Premierul australian Scott Morrison a respins aceste acuzaţii şi a subliniat că pune mai presus interesul naţional al Australiei în vederea contracarării influenţei tot mai mari a Chinei în regiunea indo-pacifică.