Autoritatea de Supraveghere Financiară va avea săptămâna viitoare o şedinţă de lucru cu reprezentanţii asiguratorilor privind poliţele de asigurare pentru agricultură

La iniţiativa secretarului de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Emil Dumitru, vineri a avut loc la sediul ministerului o întâlnire cu Cristian Roşu.

„Scopul acestei întâlniri l-a constituit identificarea de soluţii pentru a realiza un mecanism funcţional cu societăţile de asigurare pentru încheierea de poliţe de asigurare pentru culturile agricole, cunoscut fiind faptul că foarte puţine astfel de companii au în portofoliul lor pachete de asigurare cu această destinaţie”, a informat vineri ministerul.

Secretarul de stat Emil Dumitru i-a prezentat reprezentantului ASF câteva detalii despre submăsura 17.1 – „Prime de asigurare a culturilor”, care a fost lansată în luna mai 2020 şi este deschisă până la sfârşitul lunii noiembrie 2020, fiind destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 şi culturilor de primăvară pentru campania 2020. Prin intermediul acestei sub-măsuri fermierii sunt încurajaţi să-şi asigure culturile, iar prin încheierea acestor asigurări, ministerul acordă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală o finanţare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor.

„La rândul său, vicepreşedintele Sectorului Asigurări Reasigurări al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cristian Roşu, a afirmat că în cursul săptămânii viitoare va avea o şedinţă de lucru cu reprezentanţii societăţilor de asigurare privind poliţele de asigurare pentru agricultură, pentru a-i pune în temă cu problemele din acest domeniu”, precizează ministerul.

Secretarul de stat a propus organizarea unui grup de lucru format din asiguratori, reprezentanţi ai marilor organizaţii de fermieri şi ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), precum şi din experţi ai MADR. Grupul de lucru va contribui la îmbunătăţirea mecanismului de asigurare a culturilor agricole, astfel încât atât autorităţile, formele asociative ale fermierilor, cât şi societăţile de asigurare să se concentreze pe rezolvarea problemei de fond cu care agricultorii din România se confruntă din ce în ce mai des, respectiv seceta severă.  

Emil Dumitru a subliniat că în viitor trebuie să avem în vedere mecanisme funcţionale care să vină în sprijinul fermierilor români care sunt din ce în ce mai încercaţi de schimbările climatice.  


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed