Autoritatea de Supraveghere Financiară va organiza un webinar pentru studenţi

”Autoritatea de Supraveghere Financiară va organiza, pe data de 21 martie de la ora 19.00, în parteneriat cu Radu Georgescu, Chairman of the Board SeedBlink, şi unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori IT din România, webinarul dedicat studenţilor ‚’Învaţă de la un antreprenor de succes!’. Evenimentul va fi unul interactiv, iar studenţii vor afla, printre altele, care este drumul de la o idee la o afacere de succes, care sunt abilităţile unui antreprenor pur-sânge, dar şi cum pot fi depăşite momentele delicate din viaţa unui business”, anunţă ASF.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin completarea unui formular.

Webinarul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook şi pe canalul de Youtube ale A.S.F.

Webinarul va avea loc în cadrul acţiunilor organizate de A.S.F. cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de evenimente internaţionale în cadrul cărora comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor.

De altfel, A.S.F. va derula, în cadrul GMW, programe şi concursuri pe teme de educaţie financiară, dedicate elevilor, studenţilor, dar şi publicului larg, printre care: ”Wellness Financiar” – seminar de educaţie financiară dedicat artiştilor; ”Olimpiada A.S.F.” – concurs naţional de educaţie financiară pentru elevii din clasa a XI-a şi „FinPitic şi Lumea financiară” – concurs naţional de desene destinat elevilor din clasa a IV-a.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed