AVAS va institui gaj pe 50% din acţiunile Ford pentru a asigura investiţiile

Potrivit contractului de privatizare publicat vineri, AVAS va reînnoi la începutul fiecărui an investiţional un gaj asupra a 50% din acţiuni prin care se va asigura că obligaţiile postprivatizare privind investiţiile de mediu în valoare de două milioane euro şi cele tehnologice în valoare de 675 milioane euro vor fi realizate. Investiţiile de mediu vor fi făcute pe durata a doi ani, iar cele tehnologice pe durata a patru ani.

Primul an investiţional va debuta la data finalizării tranzacţiei, odată cu transferul pachetului de acţiuni de 72,4% către cumpărătorul Ford. În cazul în care nivelul investiţiilor depăşeşte valoarea pachetului de 50% din acţiuni asupra căruia s-a instituit gajul, cumpărătorul va depune o garanţie bancară postprivatizare. Aceasta va avea o valoare egală cu diferenţa dintre valoarea obligaţiilor privind investiţiile pentru primul an şi valoarea acţiunilor grevate de gaj. AVAS va executa mai întâi garanţia bancară, în eventualitatea în care este necesar, şi ulterior gajul pe acţiuni.

La sfârşitul fiecărei perioade de monitorizare a investiţiilor, în termen de 120 de zile, cumpărătorul trebuie să prezinte AVAS o declaraţie referitoare la îndeplinirea obligaţiilor. În caz contrar, vânzătorul poate aplica o penalizare de zece mii de euro zilnic.

Sursa: Newsin

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed