Avertisment rar al șefului ASF: Vor veni situații cu care nu ne-am mai întâlnit

Președintele ASF avertizează administratorii de pensii, firmele de asigurare și fondurile de investiții că vor veni situații cu care nu ne-am mai întâlnit. ”Fiți extrem de prudenți!” a spus acesta.

“Mesajul meu pentru conducătorii piețelor financiare nebancare este unul extrem de clar: să fiți extremi de prudenți, dar mai ales să fiți foarte responsabili cu privire la modul în care administrați banii populației, pe cei ai investitorilor. Trăim vremuri pline de incertitudini, vor veni situații cu care probabil nu ne-am mai întâlnit”, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, în deschiderea celei de VIII-a ediție a Conferinței Internaționale ISF2022.

Contextul actual geopolitic și macroeconomic la nivel global influențează stabilitatea piețelor financiare europene, motiv pentru care autoritățile de supraveghere trebuie să monitorizeze cu atenție riscurile și să-și utilizeze prerogativele pentru a interveni acolo unde este necesar, susțin reprezentanții ASF.

Comitetul European pentru Riscuri Sistemice (CERS) atrăgea atenția, prin intermediul unui avertisment emis în această toamnă, asupra faptului că a identificat anumite riscuri pentru stabilitatea financiară a Uniunii Europene și că acestea se pot materializa simultan, interacționând între ele și amplificându-și reciproc impactul. Asta chiar dacă sistemul financiar al Uniunii s-a dovedit rezilient până în acest moment, în pofida creșterii incertitudinilor geopolitice și economice.

Experții CERS subliniază că evoluțiile geopolitice au un impact asupra prețurilor energiei și aprovizionării cu energie, implicând o nouă creștere a presiunilor asupra bilanțului pentru companii și gospodării. În plus, inflația peste așteptări înăsprește condițiile financiare, ceea ce ar putea amplifica stresul în sectorul financiar.

În avertismentul emis de CERS se arată că este necesară contracararea vulnerabilităților și creșterea rezilienței instituțiilor financiare nebancare și a finanțării de pe piață.  Comitetul European pentru Riscuri Sistemice menționează că autoritățile ar putea fi nevoite să își utilizeze prerogativele de supraveghere pentru a atenua consecințele materializării riscurilor la adresa stabilității financiare și pentru a preîntâmpina disfuncționalitățile piețelor. Autoritățile relevante ar trebui, de asemenea, să continue să monitorizeze îndeaproape riscurile și să intensifice dialogul de supraveghere cu instituțiile financiare nebancare supravegheate, acolo unde este necesar.

„Într-un context dificil, care se reflectă în evoluțiile economice înregistrate atât la nivel global, cât și local, trebuie să acționăm cu prudență pentru menținerea stabilității financiare a piețelor supravegheate. Trebuie, de asemenea, să fim fermi în a controla și în a impune respectarea legilor, pentru o dezvoltare corectă și sustenabilă a acestor piețe”, a declarat domnul Nicu Marcu.     

Instituțiile financiare nebancare își pot consolida și mai mult reziliența, în contextul în care se asigură că practicile lor de gestionare a riscurilor reflectă în mod adecvat deteriorarea mediului de risc și respectă îndrumările și așteptările autorităților de supraveghere. „De exemplu, pentru fondurile de investiții, aceasta înseamnă monitorizarea atentă și contracararea posibilelor decalaje excesive de lichiditate sau a îndatorării excesive; pentru contrapărțile centrale (CPC), membrii compensatori și clienții acestora, înseamnă monitorizarea expunerilor la instrumente financiare derivate, precum și contracararea riscului de concentrare și a prociclicității în practicile de marjă de-a lungul lanțului Contrapărții Centrale, membrilor compensatori și ai clienților acestora; pentru asigurători, aceasta înseamnă acordarea unei atenții sporite riscurilor de piață și de lichiditate, care s-ar putea concretiza într-un scenariu de volatilitate crescută a pieței și incertitudini ridicate”, se mai arată în documentul elaborat de CERS.

ASF a anunțat că a emis deja recomandări către entitățile supravegheate, în sensul celor exprimate în avertisment. ” Având în vedere avertismentul emis de CERS, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat un set de recomandări adresate entităților reglementate și supravegheate, care vizează continuarea promovării unei conduite prudente și aplicarea unor măsuri preventive menite să asigure atenuarea sau gestionarea riscurilor specifice. Astfel, pentru contracararea vulnerabilităților și pentru creșterea rezilienței financiare și operaționale, entitățile reglementate și supravegheate trebuie să acorde o atenție sporită monitorizării evoluției riscurilor la care sunt expuse, adecvării politicilor de distribuire a dividendelor (reducerea, suspendarea sau renunțarea la plata sau distribuirea acestora) și intensificării activității funcțiilor care asigură sistemul de control intern”, a anunțat ASF.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed