Avioane Boeing şi Airbus, verificate

Dispozitivele sunt fabricate în Canada de Honeywell International.

 

Operatorii aerieni trebuie să efectueze verificările în termen de 150 de zile de la intrarea în vigoare a directivei, pe 26 august, a anunţat Transport Canada, citată de Bloomberg.

 

Alte ţări urmează în mod automat astfel de recomandări, aşa cum au procedat vineri autorităţile europene şi japoneze.

 

Ordinul are la bază posibilitatea ca un cablu defect de la un emiţător de localizare de urgenţă să fi provocat un incendiu pe 12 iulie la bordul unui Boeing 787 parcat la Londra.

 

Directiva canadiană se referă la 11 modele de avioane Boeing, între care 787, 777 şi 737, şi şapte modele Airbus, precum A320, A330 şi A380. Verificările vor fi făcute şi în cazul avioanelor business Falcon 7X al Dassault Aviation şi L-382, versiunea civilă a avionului de transport Hercules al Lockheed Martin.

 

Ordinul se aplică la nivel mondial, astfel că sunt afectate peste 3.000 de avioane Boeing şi Airbus, a declarat Philip Tang, director la Transport Canada.

 

În luna ianuarie, toate avioanele 787 au fost consemnate la sol, pentru o perioadă de trei luni, după ce Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA a blocat cursele acestora din cauza producerii a două incidente, de supraîncălzire a bateriilor iun-litiu.

 

Boeing a recomandat deja de luna trecută verificarea emiţătoarelor avioanelor, iar operatorii care au făcut deja acest lucru nu trebuie să repete controalele.

 

ANA Holdings şi United Airlines au descoperit cabluri deteriorate la emiţătoarele de avarie de la unele avioane Dreamliner, în urma recomandării pentru controale făcută de Boeing, care susţine ca aceste inspecţii să devină obligatorii.

 

Ministerul japonez al Trasporturilor a dispus la rândul său verificarea dispozitelor fabricate de Honeywell. Ordinul se referă la 82 de avioane Boeing şi Airbus, inclusiv aeronavele 787 operate de Japan Air şi Ana.

 

Agenţia Europeană pentru Siguranţă în Aviaţie a adoptat ordinul Transport Canada, extinzând mandatul de inspecţie la toţi operatorii europeni.

 

Honeywell susţine acţiunea autorităţilor canadiene şi continuă să coopereze cu agenţiile care investighează incendiul din iulie de la avionul unei companii din Etiopia.

 

Incendiul de la bordul aeronavei 787 provocat de emiţătorul de urgenţă, alimentat cu baterii litiu, a reaprins temerile referitoare la sistemul electric al aparatelor Dreamliner.

 

Autorităţile canadiene au inspectat o fabrică a Honeywell din Mississauga, Ontario, şi o alta a subcontractorului Instrumar din St John’s, Newfoundland.

 

Transport Canada a cerut operatorilor aerieni să nu urmeze instrucţiunile originale de întreţinere ale Honeywell, dar nu a menţionat motivul.

 

În 14 august, ANA Holdings a descoperit alte defecţiuni, la cablurile sistemului de stingere a incendiilor, la bordul a trei 787. Defecţiunile, care au fost remediate prin înlocuirea unor piese, ar fi dus la declanşarea unui alt extinctor decât cel necesar, în cazul unui incendiu la unul dintre motoare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed