Avocat român în Marea Britanie: Aici poţi înfiinţa o firmă în mai puţin de două ore. Românii îşi deschid companii în Marea Britanie în domeniul construcţiilor, în transport, IT, inovaţie şi tehnologie

”Din păcate, în România e o problemă cu birocraţia. Aici în UK nu există o problemă din acest punct de vedere. Practic, poţi deschide o companie în mai puţin de două ore. Nu e o provocare să deschizi o companie în UK. Ce poate fi acum mai dificil este să parcurgi următorii paşi, respectiv deschiderea unui cont bancar. Dacă nu eşti rezident în Marea Britanie, poţi să desfăşori business, să fii acţionar, dar este necesar ca cineva din companie să fie rezident”, a declarat Mihaela Pădure, director Forest&Co, pentru News.ro.

Statul britanic acordă totodată granturi, în principal pentru elementul inovator.

”Ca să beneficiezi de granturi tebuie să vii cu ceva nou, să existe cerere foarte mare, ceva care nu s-a mai făcut şi care este util. Cam astea sunt cele trei condiţii. Mare parte din românii care o contactează sunt rezidenţi în Marea Britanie şi doresc fie să îşi deschidă afaceri, fie sunt români care vor să înceapă un business, mai ales în domeniul construcţiilor, în transport, IT, pe inovaţie, pe tehnologie, acestea ar fi principalele domenii unde Londra este unul din centrele preferate pe plan internaţional. Londra este unul din centrele financiare ale lumii, pe de o parte. Pe de altă parte, este un oraş cosmopolit, este un oraş care oferă posibilitatea să întâlneşti şi să obţii finanţări din partea companiilor care sunt specializate în acest domeniu. Poţi avea un alt tip de marketing o altă imagine, clienţii sunt mari. Oportunităţile sunt ridicate. Potenţialul există, în ceea ce priveşte reprezentanţii mediului de business din România. Suntem extraordinar de capabili, iar din punct de vedere al inovaţiei cu care vin românii, e ceva incredibil, iar locaţia ajută”, a adăugat ea.

Se obţin şi finanţări de la stat, granturi pentru proiectele care îndeplinesc condiţii.

”Deşi sunt anumite condiţii ce trebuie îndeplinite pentru cei care doresc să îşi deschidă firmă în Marea Britanie, se găsesc modalităţi pentru firmele româneşti care vor să deschidă puncte de lucru în UK. Oportunităţile de business sunt foarte mari aici şi i-aş încuraja pe cei care vor să îşi desfăşoare activităţi în Londra, în Marea Britanie, să încerce, că vor reuşi”, mai spune Mihaela Pădure.

La rândul său, românca Beatrice Mat este proprietarul unei agenţii de turism medical din Londra, Dental Implants Abroad. Ea aduce turişti britanici în România, pentru tratamente stomalogice la preţuri mai mici.

„Cei mai mulţi dintre turiştii noştri sunt britanici, dar sunt şi din alte comunităţi care locuiesc în UK. Ne dorim ca pe viitor să ne extindem şi pe alte pieţe, există potenţial foarte mare. Încercăm să punem România pe lista preferinţelor lor ca să beneficieze de servicii stomatologice din alte ţări. Momentam, România nu este o destinaţie foarte populară, dar avem toate atuurile necesare, avem medici foarte buni, avem clinici dentare cu tehnologie modernă şi dezvoltată, avem preţuri foarte bune. Încercăm să fim competitivi cu Turcia şi Ungaria”, a spus ea.

 Cetăţenii britanici aleg România pentru tratamente dentare, unde preţurile sunt la jumătate decât în UK.

”Preţurile sunt la jumătate, ba chiar factura este în general cam cu 70% mai mică faţă de ce ar plăti în UK. Să vă dau un exemplu concret: un implant dentar în Marea Britanie costă undeva în jur de 1.300 de lire, iar în România îl putem face – aceeaşi calitate – undeva la 450-500 de lire”, a spus Beatrice Mat.

În funcţie de complexitate sunt necesare două-trei vizite. Prima este de numai trei zile, a doua poate dura între una şi două săptămâni, în funcţie de caz.

”Din păcate, nu avem multe clinici integrate vertical în România. Aici mă refer la faptul că nu există multe clinici care să aibă şi radiologie şi laorator propriu. Din această cauză, termenele sunt mai mari. Dar sperăm că putem dezvolta industria împreună şi că pe viitor vom putea eficientiza procesul şi ne vom putea apropia de oferta celor din Turcia în ceea ce priveşte rapiditatea serviciilor medicale prestate”, a precizat ea.

Aceasta estimează că 50 de turişti sunt deja pregătiţi să vină în România la tratament, business-ul fiind lansat în urmă cu cinci luni.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed