Avocatul lui Copos vrea ca şi cluburile să acopere prejudiciul din „Dosarul transferurilor”

0

În opinia avocatului, la următorul termen trebuie citaţi şi administratorii judiciari ai cluburilor Rapid şi Gloria Bistriţa, aflate în insolvenţă. „În această cauză cluburile de fotbal sunt considerate atât părţi civile, cât şi părţi responsabile civilmente. Adică în cazul condamnării inculpaţilor trebuie să participe la acoperirea prejudiciului. În această situaţie, datorită faptului că în acest dosar termenul s-a preschimbat din luna mai în luna ianuarie, lucrurile cu procedurile s-au încurcat, astfel că o parte din cluburi au fost citate, altele nu. A fost o eroare sau o neatenţie din partea personalului administrativ al instanţei, care nu a făcut proceduri de citare cu unul dintre aceste cluburi. E vorba de Oţelul Galaţi. Mai sunt două probleme, aici instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că două cluburi, respectiv Gloria Bistriţa şi Rapid, sunt în insolvenţă şi trebuie citaţi şi lichidatorii judiciari”, a declarat Cazacu.

Şapte dintre cei opt oameni de fotbal inculpaţi în dosarul transferurilor de jucători au arătat marţi, la instanţa supremă, că vor da declaraţii în faza judecării recursului în acest caz, în vreme ce Ioan Becali le-a spus magistraţilor că se prevalează de dreptul la tăcere.

Instanţa le-a cerut celor opt să precizeze dacă vor să dea declaraţie, iar George Copos, Gigi Neţoiu, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica, Cristi Borcea şi Victor Becali le-au arătat judecătorilor că vor să facă acest lucru în faza recursului.

La rândul său, instanţa a constatat că la termenul de marţi există un viciu de procedură privind citarea uneia dintre părţi, motiv pentru care a amânat din nou dezbaterile, pentru 16 aprilie.

Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii DNA, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.