Baconschi a discutat despre pregătirea Consiliului European cu doi dintre consilierii lui Merkel

În discuţiile cu cei doi oficiali au fost abordate teme de actualitate legate de pregătirea Consiliului European din octombrie 2011, cu accent pe guvernanţa economică şi dezvoltările din zona euro, extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria şi propunerile de consolidare ale acestuia, situaţia din Balcanii de Vest şi din vecinătatea estică, respectiv evoluţiile recente din dosarul transnistrean, informează un comunicat MAE.  De asemenea, ministrul Baconschi a avut un schimb de opinii privind evoluţiile recente din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.

Cele două părţi şi-au exprimat dorinţa de a continua consultarea şi coordonarea pe dosare de actualitate, în perspectiva viitoarelor reuniuni europene la nivel înalt.

Ministrul Baconschi a fost, totodată, oaspetele Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP), unde a susţinut o prelegere  pe tema politicii europene de vecinătate, intitulată „The European Neighbourhood Policies – from Knot to Nexus”.

În intervenţia sa, ministrul român de externe s-a referit la dubla provocare căreia Uniunea Europeană trebuie să îi facă faţă: pe de o parte, păstrarea şi aprofundarea identităţii sale, iar pe de altă parte, transformarea sa pentru a se putea conecta la un mediu divers şi mult mai dificil, inclusiv în relaţie cu partenerii săi din vecinătate.

În context, şeful diplomaţiei române a subliniat capacitatea României de a deveni un pivot în politica europeană de vecinătate şi de a face parte dintr-o viitoare reţea a unei diplomaţii europene pentru cele trei proximităţi: vecinătatea estică, cea sudică şi regiunea Mării Negre. „Pentru cele trei arealuri din proximitate avem datoria de a promova UE ca un model ilustrativ al  democraţiei, solidarităţii şi prosperităţii”, a declarat ministrul Teodor Baconschi la finalul intervenţiei sale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed