Baltazar: Euro va fi cotat la 3,2 lei până la sfârşitul anului

0

„În privinţa leului, sfera de nervozitate a pieţelor externe este un factor de influenţă. Moneda naţională va reveni pe un trend ascendent, pentru că oamenii vin cu euro si dolari şi îi schimbă în lei. Văd cursul euro la 3,2 lei, la sfârşitul anului. Investitorii străini cred în România, vin cu bani, investesc, pentru că toate activele româneşti sunt de două ori mai ieftine decât în occident, este rentabil”, a spus Baltazar.

Analistul a adăugat că din crizele economiilor dezvoltate cel mai mult au de suferit ţările cu economii emergente. „În aceste situaţii, cel mai mult suferă ţările în curs de dezvoltare, de unde investitorii pleacă, pentru a-şi salva investiţiile puse în pericol”, a explicat Baltazar.

El a mai spus că evoluţia leului nu are legatură cu politicul şi că ar fi nevoie de un eveniment de proporţii pentru a influenţa cursul valutar. „Economicul s-a autonomizat, trebuie ca sectorul politic să facă mari gafe pentru a influenţa cursul monedei naţionale”, a mai spus Baltazar.