AcasăEconomieBanca Transilvania a avut în 2021 un profit net de 1,78 miliarde...

Banca Transilvania a avut în 2021 un profit net de 1,78 miliarde lei, mai mare cu 49%, iar veniturile operaţionale au crescut cu 10,4%, la 4,34 miliarde lei

Banca Transilvania a finanţat anul trecut companii cu 13,1 miliarde lei şi persoane fizice cu 8,3 miliarde lei, acordând în total aproape 240.000 de credite.

Grupul Banca Transilvania a realizat totodată un profit net de 2,04 miliarde lei, în creştere cu 44%, iar veniturile operaţionale cu 9,2%, la 4,95 miliarde lei.

“În 2021, în pofida unui climat impredictibil, noi, la BT, ne-am menţinut optimismul şi angajamentul ferm de a contribui la relansarea economiei româneşti, iar azi ne bucurăm că cifrele ne confirmă aşteptările. A fost un an în care am finanţat populaţia şi companiile, am crescut volumul operaţiunilor derulate prin bancă şi am creat valoare pentru acţionari. De asemenea, prin achiziţia Idea::Bank am contribuit la consolidarea sistemului bancar. Vom continua să investim în oameni, produse şi tehnologie, întărind poziţia noastră pe piaţă atât prin creştere organică responsabilă, cât şi prin eventuale achiziţii”, afirmă Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, Banca Transilvania.

Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 132,5 miliarde lei. Creditele au crescut până la 50,2 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 108 miliarde lei, din care 71,89 miliarde lei sunt ale clienţilor persoane fizice, iar 36,13 miliarde lei, ale persoanelor juridice.

Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 2.045 miliarde lei, din care cel al băncii, de 1,782 miliarde lei. Profitul operaţional al băncii a crescut la 2,257 miliarde lei.

Peste 14.000 de români şi-au cumpărat locuinţă prin BT, suma acordată fiind de peste 3,7 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 15,5 miliarde lei. Peste 100.000 de credite de consum, de aproximativ 4 miliarde lei, au fost acordate anul trecut. Soldul acestor credite a ajuns la 11,4 miliarde lei. Banca a acordat aproximativ 15.000 de împrumuturi noi, în valoare de 3,7 miliarde lei, pentru peste 18.000 de clienţi IMM&Micro. Portofoliul creditelor IMM (conform definiţiei europene a IMM-urilor) a ajuns la 19,2 miliarde lei.  Prin IMM Invest şi Agro IMM Invest, Banca Transilvania a acordat anul trecut peste 4.000 de finanţări de peste 2,6 miliarde lei.

BT are peste 2,7 milioane de clienţi unici digitalizaţi, 75% din clienţii activi. Banca Transilvania este lider de piaţă în domeniul cardurilor, cu 4,7 milioane de carduri în portofoliu, din care peste 560.000 carduri de credit.

 

Ultimele Articole