Băncile fac măcel în piaţa de criptomonede din România după comunicatul BNR

„Am încheiat colaborările cu băncile româneşti. Motivele invocate de ei au fost vagi, ne-au transmis că au dreptul de a-şi selecta clientela şi atât”, a declarat Valentin Socaci, CEO al CryptoCoin Pro, o platformă de tranzacţionare criptomonede cu peste 7.500 de utilizatori în România.

În data de 6 februarie BNR a emis un comunicat de presă cu privire la poziţia instituţiei faţă de criptomonede, clasificându-le drept „active speculative, extrem de volatile şi riscante. Pe fondul lipsei reglementărilor şi a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum şi a diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare şi reputaţionale la nivelul deţinătorilor”, se arată în comunicatul Băncii Naţionale.

În data de 6 februarie BNR a emis un comunicat de presă cu privire la poziţia instituţiei faţă de criptomonede, clasificându-le drept „active speculative, extrem de volatile şi riscante. Pe fondul lipsei reglementărilor şi a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum şi a diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare şi reputaţionale la nivelul deţinătorilor”, se arată în comunicatul Băncii Naţionale.

ING, Alpha Bank şi Raiffeisen Bank sunt băncile care au închis conturile companiei CryptoCoin PRO. „Am încercat să discutăm cu 90% dintre băncile pe care le-am găsit în Bucureşti, dar nu am reuşit să operăm cu niciuna”, spune Socaci.

Începând de vineri, 16 februarie, platforma CryptoCoin PRO a trecut în administrarea societăţii DomainIndex SARL cu sediul în Leudelange, Luxembourg. Clienţii pot folosi în continuare platforma pentru tranzacţionare, însă doar prin intermediul unui cont în euro. Platforma va oferi ca variante de achiziţie transferul bancar, cu 0% comision, suma minimă fiind de 1.000 de euro, sau plata online cu cardul, în cazul căreia suma minimă este de 50 de euro,  comisionul de procesare a plăţii fiind de 3,9%, faţă de 2,9% – comision valabil până acum.

„Noi colaborăm cu bănci româneşti, dar cu unele nu ne-am putut înţelege. Concurenţa noastră chiar a avut probleme cu băncile şi nu a putut deschide sau menţine conturi deschise pentru prea mult timp. Motivarea băncilor este că nu au încă o politică stabilită cu privire la acest segment. Ceea ce trebuie să înţeleagă băncile este că oricât s-ar opune, acesta este viitorul. Tehnologia din spatele criptomonedelor trebuie privită ca fiind ceva benefic pentru toată lumea”, declara Valentin Socaci în data de 2 februarie.

CryptoCoin PRO este al doilea exchange de pe piaţa din România care se regăseşte în această situaţie. BTCxChange a fost prima platformă locală de intermediere cu criptomonede care şi-a anunţat luna trecută clienţii că începând de la 1 februarie nu mai face tranzacţii pentru că nu-şi mai poate deschide conturi la băncile româneşti.  „Pe data de 22 ianuarie, compania noastră a primit înştiinţare de la Idea Bank prin care se comunică închiderea conturilor bancare în termen de 15 zile. Este al patrulea cont bancar închis de bănci pentru compania noastră în ultimele 12 luni”, a transmis Nicula Maxim, CEO-ul companiei.

„Nu înţeleg poziţia băncilor. Probabil le este frică de necunoscut sau de faptul că nu pot controla fenomenul. Un cadru legal le-ar ajuta şi pe ele foarte mult pentru că ar câştiga sume foarte mari din comisioane. Vorbim de un volum de tranzacţii de milioane de euro pe lună”, a declarat Ike Oniţă, fondatorul platformei Goanadupăbitcoin.ro.

Articolul integral pe ZF.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed