Banii care vor fi CONFISCAȚI! Decizia luată de noul Guvern

„Banii furați prin corupție sau crimă organizată și ascunși de infractori în companii off-shore sunt ai cetățenilor și trebuie recuperați. Asta ne propunem”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

 

Declarațiile au fost lansate în cadrul unui eveniment organizat în perioada 5-7 noiembrie de Ministerul Justiției (în calitate de președinte în exercițiu al CARIN), prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

 

Evenimentul a reunit aproximativ 140 de practicieni în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracțiuni, din peste 60 de jurisdicţii, inclusiv reprezentanţi ai EUROPOL – care asigură Secretariatul permanent al CARIN, precum și EUROJUST, informează Ministerul Justiției.

 

În alocuțiunea susținută la deschiderea evenimentului, Cătălin Predoiu a precizat că Guvernul din care face parte va lupta împotriva corupției și criminalității, subliniind că programul de guvernare pune accent pe recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni.

 

Reţeaua CARIN implementează măsuri pentru recuperarea creanţelor și pentru a promova schimbul de informații și bune practici.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed