AcasăActualitateOpiniiBanii sunt o marfă ca oricare alta. Scurt tratat despre monedă

Banii sunt o marfă ca oricare alta. Scurt tratat despre monedă

de Octavian Bădescu

Factorii de productie primari sunt “munca” si “natura”, intrucat “capitalul” este doar “munca (+ natura)” prezervate in timp, neconsumate inca.

Asa cum elementele din natura utilizate de om se masoara cantitativ, munca se masoara in unitati de timp alocat satisfacerii nevoilor/dorintelor tale sau ale altora.

Munca reprezinta practic timpul pe care il alocam pentru a face o activitate care sa ne serveasca fie noua (autoconsum), fie altora, inclusiv familiei.

Munca in folosul altora (mai ales daca nu sunt din familie) este in general remunerata, se primeste o contraprestatie in schimbul ei, acel “ceva” fie servind consumului propriu, fie achizitionarii resurselor naturale si/sau rezultatelor muncii (inclusiv de prelucrare a resurselor naturale) altor oameni. Elementul mijlocitor al acestui schimb de timp si resurse naturale este moneda, banul.

Prin urmare, banul este o marfa, ca si timpul, ca si carbunele sau aurul. O marfa este un bun transportabil, cu care se poate face schimb. Moneda este practic un instrument prin intermediul carora oamenii schimba – de fapt – timp.

La un moment dat,  blanurile erau folosite ca moneda, altadata sarea. Apoi aurul era folosit ca moneda, datorita rezistentei in timp, transportabilitatii, valoarea sa tinand cont de munca prestata pentru extragerea sa, de timp si de resursele consumate de catre om in tot acest timp. Cantitatea de aur de pe pamant e limitata, la fel cum e si timpul oamenilor.

Moneda din aur sau bancnota sau cifra din calculator, daca au acoperire in aur sau intr-o alta marfa, servesc obiectivului de pastrare a valorii in timp si de transport al acesteia in spatiu.

Timpul inseamna bani si invers.

Omul poate preschimba o parte din moneda in ceva ce consuma imediat si poate economisi surplusul, reprezentat tot prin moneda. Respectivul surplus il poate ulterior folosi cumparandu-si “timp liber” (adica consumand in viitor rezultate ale muncii altora, fara a fi nevoit sa munceasca) sau investind, adica oferind banii cuiva care are nevoie pentru a produce bunuri si servicii, pentru amanarea propriului consum si pentru risc primind o recompensa – dobanda. Care – surpriza! – e stabilita de altii sub rata inflatiei.

Acum banul se genereaza apasand tastatura, rareori tiparind o hartie pe care aceiasi pot scrie orice cifra, de catre unii care au securizat un monopol in a produce cea mai profitabila marfa de pe pamant. Asta face o banca centrala. 

Adica costul de productie este cvasi-zero (exista totusi cheltuielile de functionare ale bancii), dar valoarea inscrisa pe acea hartie e mult mai mare.

Atat timp cat vom continua sa permitem deficitele bugetare, probabil ca o va face in continuare si nu am vazut manifestatii in strada impotriva acestei practici. Se pare ca buzunarul propriu preocupa mai putin pe oameni in raport cu alte teme, secundare de altfel.

Banul se genereaza din tastatura si de catre o banca comerciala, atunci cand da un credit cuiva. Nu conteaza ca tu ai depus 10 lei “la vedere”, banca ia 9 lei din ei si ii da cuiva cu dobanda, pe 20 de ani. Iar daca tu ai nevoie de banii tai maine, banca mai tasteaza niste cifre si iti baga suma in cont. Cand creditul se stinge, daca se achita, lucrurile s-ar mai rezolva, doar ca creditul e stimulat sa creasca cu o viteza mai mare decat cresterea stocului de timp al oamenilor.

Te supara risipa si inechitatea? Ghici cine le produce!

Prin inflatie monetara, cei care au primii acces la banii nou creati se imbogatesc in detrimentul celorlalti, intrucat achizitioneaza cu ei bunuri si servicii la preturile anterioare propagarii masei monetare in economie. Se finanteaza risipa si disparitatile, intrucat se pot aloca resurse catre lucruri care ulterior se vor dovedi ca nu au cerere suficienta sau creditorului I se va intampla ceva si nu va mai putea achita rata, mai ales daca I se creste dobanda. Si va pierde si ceea ce a avut initial, rezultatul propriului timp muncit si economisit. Doar el e vinovat?

Cei care au venituri fixe, economii si sunt departe de stat, de sistemul bancar si de “favoritii” acestora, pierd putere de cumparare in favoarea celorlalti.

In momentul in care un om isi da deja o cantitate din timpul sau limitat si primeste niste cifre in calculator, pe care va trebui sa le preschimbe apoi in ceva util lui, practic i se da in schimb nimic. Abia la momentul preschimbarii, el obtine ceea ce si-a propus pentru timpul muncit/vandut. Dar intre timp masa monetara a crescut mult mai mult decat cantitatea de bunuri si servicii ceruta/vanduta pe piata. Deci pretul a ceea ce cumperi creste, implicit valoarea timpului tau muncit in trecut si economisit scade. Si ca sa nu scada prea mult, consumi, chiar daca nu ai neaparata nevoie. Iata cum apare consumismul!

Prin urmare, tocmai ce ti s-a furat surplusul, timpul – singura ta resursa, neregenerabila. Ti se fura viata, timpul alocat anterior pregatirii si muncii, timpul liber si calitatea posibila a vietii, impreuna cu familia/copiii, pentru ca nu vei fi singurul afectat. 

Te miri ca nu reusesti sa pui surplusul deoparte si ca trebuie sa muncesti permanent, ca nu mai ai timp pentru tine si pentru familie, desi lumea a progresat si productivitatea a crescut? Nu intamplator natalitatea scade acolo unde a devenit (inclusiv din acest motiv) scump sa cresti copii.

Iar fara acel surplus cu puterea aferenta de cumparare, vei depinde mereu de munca ta actuala, de “timpul convertibil”, cel pentru care altii sunt dispusi sa plateasca, care e limitat probabil la urmatoarea luna, intrucat nimeni nu iti cumpara acum timpul de peste un an. Si vei depinde de ceea ce iti va da cel care poate produce cifre cvasi-gratis, adica statul, prin institutiile aferente, saracindu-i pe altii, diminuandu-le puterea de cumparare, furandu-le timpul.

Pana cand vei accepta sa ti se fure timpul? 

Solutia acestei probleme se afla in schimbarea filozofiei financiar-bancare, a filozofiei politicii monetare si a celei fiscale. Reglementarea unei arhitecturi de sistem corecte. Fara aceasta schimbare necesara, cei mai multi oameni vor ajunge sa simta acut pe pielea lor hiperinflatia, dictatura si saracirea, chiar daca progresul tehnologic, inovatia umana face ca saracia de azi sa fie mult mai suportabila decat cea din trecut. Iar tot ce e mai valoros pe pamant va ajunge in final (proces in derulare) in proprietatea a cativa, a beneficiarilor principali ai acestui ingenios sistem neo-sclavagist.

“Nu vei mai detine nimic si vei fi fericit” suna la fel de absurd cu “vei fi sclav, cu o subzistenta poate asigurata, dar vei fi liber si fericit”.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.