Bărbat înţepat de căpuşă, suspect de boala Lyme

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat luni că bărbatul în vârstă de 61 de ani, din localitatea sibiană Şoroştin, s-a prezentat la spital la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost înţepat de o căpuşă, iar piciorul i s-a umflat foarte tare.

 

„Medicii suspicionează în cazul acestuia contractarea bolii Lyme. I-au fost făcute analize, însă confirmarea sau infirmarea diagnosticului va sosi abia în trei săptămâni”, a declarat Decebal Todăriţă.

 

Potrivit acestuia, pacientul este internat în Secţia Boli Infecţioase, unde urmează tratament de specialitate, cu antibiotice, starea sa fiind stabilă.

 

De vineri şi până luni dimineaţă, zece persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 76 de ani au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Sibiu după ce au fost înţepate de căpuşe, însă numai bărbatul în vârstă de 61 de ani a necesitat internare.

 

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, în judeţ există „o infectare masivă a populaţiei de căpuşe cu bacteria Borellia burgdorferi (responsabilă de îmbolnăvirea cu boală Lyme – n.r) şi prin urmare un risc crescut de îmbolnăvire pentru populaţie, după înţepătura de căpuşă”.

 

„Persoanele cu cel mai mare risc de îmbolnăvire sunt cele care lucrează în aer liber, în profesii cum ar fi: silvicultori, agricultori, constructori, grădinari, lucrători în amenajarea spaţiilor verzi, în administraţia parcurilor şi pădurilor, topografi, lucrători căi ferate, lucrători în exploatarea gazelor naturale, dar şi persoanele care lucrează în grădinile proprii sau cei care petrec mult timp în natură (păduri, parcuri)”, spun reprezentanţii DSP Sibiu.

 

Potrivit acestora, „pentru a preveni înţepăturile de căpuşe se recomandă o îmbrăcăminte adecvată (cu mânecă lungă şi pantaloni lungi), aplicarea pe piele de insectifuge, pulverizarea hainelor cu insecticide, evitarea activităţilor în apropiere de păduri, arbuşti, iarbă înaltă şi frunze uscate, iar dacă nu este posibil, aplicarea de măsuri având drept scop reducerea populaţiei de căpuşe (îndepărtarea frunzelor uscate, cosirea ierbii înalte)”.

 

În plus, specialiştii DSP Sibiu recomandă ca la întoarcerea în locuinţă să fie controlată cu atenţie pielea, atât pentru oameni, cât şi pentru animalele de companie, pentru a descoperi căpuşele care rămân ataşate pe piele.

 

În eventualitatea în care persoana a fost înţepată de căpuşă, specialiştii recomandă ca extragerea acesteia să se facă într-un serviciu de urgenţă unde sunt folosite pensete speciale, pentru a evita ruperea capului de căpuşă (care poate produce o infecţie locală) sau strivirea corpului căpuşei (care sporeşte riscul de pătrundere a infecţiei prin pielea lezată).

 

La primele semne de boală (roşeaţă la locul înţepăturii, febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare şi articulare), bolnavul trebuie să se prezinte la medic, pentru consultaţie şi tratament antibiotic.

 

Potrivit statisticilor DSP Sibiu, în anul 2010 în judeţul Sibiu au fost confirmate 69 de cazuri de boală Lyme, în anul 2011 au fost confirmate 159 de cazuri noi, iar în anul 2012 s-au confirmat prin analize 213 noi cazuri de îmbolnăvire cu boală Lyme.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed