Barca lui Jean Constantin restaurată de solistul Ionuț Galani, cel ce a moștenit-o. ”Am dus-o în port, unde nea Jean petrecea mult timp”

După un lung proces tehnic, cântărețul, băiatul de suflet al artistului, a reușit să restaureze barca pe care a moștenit-o de la nea Jean și o va lansa la apă în Portul Constanța.

Micuța ambarcațiune motorizată ce a fost denumită de actor după numele mamei sale,”Caliopi”, va avea inscripționat  acum și numele lui Jean Constantin. Caliopi era la origine grecoaică, venită cu părinții în Constanța de la Salonic, mai târziu s-a căsătorit cu Dumitru Jean, amândoi devenind părinții actorului trecut în neființă la 83 de ani.

 

La un an de la moartea lui Mihai Constantinescu, mormântul acestuia este acoperit cu sute de flori. Simona, fosta soție, a organizat slujba de pomenire

”De când era în viață nea Jean imi spunea că barca sa îmi va rămâne mie. Ținea mult la ea. Este cel mai frumosă amintire rămasă de la maestru iar acum, abia scoasă din șantier, acum este ca și nouă”, ne-a declarat Ionuț, care, mai toată copilăria și adolescența sa a fost ținut de mână de actorul supranumit ”Frumosul de la Marea Neagră”, cel mai bun prieten al tatălui său. Astăzi, Ionuț Galani, unul din cei mai cunoscuți soliști de muzică grecească din România, cel care l-a găsit fără suflare pe artistul său preferat în apartamentul acestuia din centrul Constanței, se ocupă, alături de fosta soție a artistului, actrița Nina Jean, de slujbele de pomenire dedicate marelui actor care, din 1960, a jucat în peste 70 de producții cinematografice (amintim “Brigada diverse în acțiune”, ”Misterele Bucureștilor”, ”Toate pânzele sus”, ”A doua cădere a Constantinopolului”).

Dotată cu motor nou, ambarcațiunea a fost dusă în portul turistic din Constanța, pentru ca numele actorului să rămână viu în locul unde își petrecea mult timp alături de pescari, el fiind și preşedintele Asociației Pescarilor din Constanţa – „Albatros”.

 

Ruby a îmbrăcat rochia de mireasă! Artista s-a căsătorit în mare secret! Din domnișoara Grigore, cântăreața a devenit doamna Grigoriță

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed