Barca prezidențială! Iohannis, așa cum nu l-ai mai văzut niciodată!

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, miercuri, Parcul Natural Comana, context în care a subliniat importanţa acţiunilor privind combaterea schimbărilor climatice, dar şi a necesităţii protejării mediului.

Pe parcursul vizitei, șeful statului s-a plimbat cu barca în delta Comana.

“Trebuie să conştientizăm importanţa extraordinară a acţiunilor care vin să combată schimbările climatice, dar în acelaşi timp să protejăm mediul. O zonă ca aceasta, care este foarte aproape de Bucureşti, are aproape aceeaşi valoare pentru bucureşteni cum are un parc (…). Se ajunge foarte uşor aici, o zonă foarte frumoasă, foarte plăcută şi (…) bucureştenii vin în număr mare, de aceea este nevoie să conştientizăm importanţa acestor locuri şi pentru sectorul de recreere”, a spus preşedintele Iohannis.

El a arătat că prin vizita sa vrea să atragă atenţia supra importanţei zonelor naturale protejate.

“Prin vizita mea, astăzi, aici vreau să atrag atenţia asupra importanţei acestor zone naturale protejate. Avem mai multe astfel de zone în România şi ele au, evident, o importanţă deosebită pentru mediu (…), dar, în acelaşi timp, au o importanţă extraordinar de mare dacă ne gândim la măsuri bune pentru combaterea schimbărilor climatice. Vedeţi, suntem într-o zi foarte călduroasă, dar pădurea menţine temperatura un pic mai joasă. Similar, când avem furtuni, ploi torenţiale, zonele de pădure reţin apa şi cred că nu mai este nimeni care poate să nege schimbările climatice. Chiar la noi am avut în această primăvară şi în această vară, din păcate, foarte multe fenomene meteo ieşite din comun, am avut zile caniculare, mult mai multe decât altă dată, am avut furtuni, ploi torenţiale. Ştiţi că în săptămânile trecute am avut inundaţii grave în mai multe zone ale ţării”, a punctat şeful statului.

Acesta a felicitat autorităţile locale pentru proiectele de extindere a zonei.“Vă dau nota zece”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, i-a prezentat şefului statului proiectele de dezvoltare a zonei.

“Este un parc foarte important care influenţează viaţa socio-economică a judeţului Giurgiu, motiv pentru care Consiliul Judeţean a avut şi în trecut şi pregăteşte un număr de proiecte importante care să ne ajute să punem în valoare această bogăţie de care ne mândrim”, a spus el.

Beianu a arătat că proiectele vizează reconstrucţia ecologică a bălţii Comana prin ridicarea cotei digului, realizarea unui culoar pentru biciclete de la Bucureşti prin Parcul Comana, digul de apărare până la municipiul Giurgiu, a unor trasee prin interiorul parcului pentru rezervaţiile de ghimpe şi bujor sălbatic, a unei zone de parcare şi pentru evenimente şi a unui ansamblu socio-cultural în incinta Mănăstirii Comana.

Preşedintele Klaus Iohannis şi autorităţile locale au vizitat cu barca Parcul Natural Comana.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed