Barna: Avem o incapacitate teribilă de a respecta jaloane evidente / Până acum România trebuia să încheie patru pachete din PNRR. Problema e că niciunul dintre ele nu s-a închis. La fiecare avem restanţe

0

Dan Barna a declarat, duminică, la Digi 24, că mesajul dat de la Bruxelles a fost să nu mai încercăm să renegociem PNRR, ci să facem proiectele asumate. 

 

„De un an această coaliţie ne spune că va merge la Bruxelles şi va renegocia programul. Acum câteva zile premierul a fost la Bruxelles. Care a fost mesajul cu care s-a întors de acolo? Că nu să nu mai vorbim atât de renegociere şi hai să facem proiectele. Adică, lucrurile pe care le ştiam cu toţii. Există nişte reguli, există un program agreat care trebuie îndeplinit. Exact acesta nu se întâmplă. Asta e problema de fond de care ne lovim. Avem o incapacitate teribilă de a respecta jaloane evidente”, a afirmat vicepreşedintele USR.

 

Acesta a adăugat că România trebuia să încheie până în prezent patru pachete în cadrul PNRR.

 

„Şi problema cea mai dureroasă este că întârzierile de până acum au fost…acest program e pe trimestre. Până acum România trebuia să încheie patru pachete. Problema este că niciunul din aceste pachete nu s-a închis. La fiecare avem restanţe. Prima tranşă care sperăm să vină în România în zilele următoare, sunt 2,6 miliarde de euro care ar trebui să vină, a avut nişte întârzieri legate de sistemul de raportate, au fost cumva depăşite. Acum calupurile de anul acesta s-au blocat primul dintre ele la legea avertizorilor de integritate, legea trecută de PSD-PNL în Parlament era gândită cumva să descurajeze în toate felurile mecanismului avertizorului de integritate, preşedintele Iohannis a retrimis-o în Parlament, nu este încă adoptată. E un jalon neîndeplinit”, a explicat Barna. 

 

El a mai afirmat că nici cea de-a doua tranşă din PNRR, de 2,8 miliarde euro, nu va sosi în acest an. 

 

„Până acum au fost jaloanele simple, elementele de legi necesare a fi adoptate în Parlament. Şi avem întârzieri şi tocmai ne-a spus ministrul Boloş că cea de-a doua tranşă, de 2,8 miliarde pe care o aşteptam în această toamnă nu va veni pentru că avem problema cu legea avertizorilor de integritate şi câteva jaloane care sunt întârziate. Noi avem întârzieri la cerinţele acelea care depindeau strict de voinţă politică nu şi de capacitate administrativă. Ceea ce urmează în următoarea perioadă sunt proiecte de 50 la sută investiţie feroviară. O parte din licitaţii sunt lansate, multe sunt contestate. Sunt investiţiile în energie unde suntem pe nicăieri. Perspectiva e şi mai tragică”, a conchis Dan Barna.