BĂSESCU a descoperit care este proprietatea lui ARAFAT. Acuze fără precedent

Fostul Președinte Traian Băsescu a lansat vineri seară un atac dur la adresa cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență – ISU care au intervenit în noaptea fatidică în care a avut loc tragedia din Colectiv, despre care spus că au ”antrenament zero”.

 

El a afirmat că ISU este ”gestionat ca fiind proprietatea domnului Arafat” și a arătat că lăsarea serviciului de ambulanță în plan secund, în favoarea echipajelor ISU, s-a dovedit o mare eroare.

 

”Acest ISU este gestionat ca fiind proprietatea domnului Arrafat şi a fost împins să substituie Ambulanţa. În loc să fie complementar Ambulanţei, ISU a reuşit să facă Ambulanţa complementară, oarecum, pentru ISU, ceea ce este nepermis. La accidente, omul are nevoie de medic şi nu de un paramendic, care e pompier şi a fost învăţat să facă respiraţie artificială şi atât. Distrugerea ambulanţei în detrimentul ISU a fost o mare greşeală strategică pentru care nu e de vină Arafat”, a declarat Traian Băsescu, în direct la B1 Tv.

 

În nota-i caracteristică, fostul președinte a spus că mai antrenaţi decât pompierii au fost ospătarii din clubul Bamboo, atunci când acesta a ars. Cât despre fostul premier Victor Ponta, Băsescu arată că a fost ”fraier” că a demisionat din funcţia de prim-ministru după momentul Colectiv:

 

”Trebuie să spun că dacă am văzut vreun fraier în politica românească, acesta s-a numit Ponta când a demisionat legat de acel eveniment. Trebuia să rămână, să se urce cu picioarele pe instituițiile care aveau sarcini. Așa, a abandonat pur și simplu, a venit alt premier, care nu s-a simțit responsabil, că nu s-a întâmplat în timpul lui, și au trecut patru ani și nu suntem mai buni într-o astfel de întervenție”, a mai spus el.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed