Băsescu a discutat în Chile cu premierul Franţei despre alocările PAC pe bugetul UE 2014-2020

Premierul Ayrault a exprimat sprijinul Franţei pentru o alocare bugetară pe PAC cât mai bună pentru România în bugetul UE pentru 2014-2020, a declarat consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.

 

„Avem o cooperare foarte bună în ceea ce priveşte cadrul financiar multianual pe politicile agricole. Ei ne vor sprijini în continuare în ceea ce priveşte maximizarea asumărilor bugetare privind Politica Agricolă Comună”, a afirmat Cristian Diaconescu.

 

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 23 noiembrie, la Bruxelles, după Consiliul European dedicat negocierilor privind exerciţiul bugetar european, că plăţile directe pentru agricultorii români vor fi de minimum 11,5 miliarde de euro în exerciţiul bugetar 2014-2020, adică cu 5 miliarde peste cele 5,5 miliarde prevăzute în bugetul pe 2007-2013. „Documentul de azi-noapte rămâne un document bază, adică cele asupra cărora deja s-a convenit aşa rămân. Nu aş vrea să vorbesc despre sume, pentru că urmează o reducere de încă 30 de miliarde, urmează să o discutăm în perioada următoare. Ceea ce ştiu însă cert este că în momentul de faţă pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 agricultorii români vor avea o creştere la plăţile directe de minimum 5 miliarde de euro. Deci, la cele 5,5 deja existente se mai adaugă alte cinci miliarde”, a explicat atunci Traian Băsescu.

 

El a subliniat importanţa reducerii decalajelor în privinţa nivelului subvenţiei pentru agricultori.

 

Băsescu estima în noiembrie şi că subvenţia pe hectar arabil pentru agricultorii români ar putea ajunge la 190-200 de euro în anul 2020, faţă de 117 euro pe hectar cât este în prezent.

 

Preşedintele Băsescu se află la Santiago de Chile, unde se desfăşoară sâmbătă şi duminică reuniunea liderilor din peste 60 de state membre UE, din America Latină şi zona Caraibelor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed