Băsescu, îndemn pentru Dragnea: Ce zici, ai curaj?

0

„Acum 21 de ani, nimic despre prezumţia de nevinovăţie . Ce zici Dragnea, ai curaj să repeţi şi tu acest discurs în plenul Camerei Deputaţilor ? (reproduc fragmente din discurs)”, a scris Băsescu pe pagina de Facebook.

 
„În calitate de om politic al opoziţiei, nu am dreptul să las actualului Guvern şansa de a justifica nematerializarea acuzaţiilor false pe care mi le-a adus prin propria-mi imunitate parlamentară.
În calitate de om politic responsabil, nu am dreptul să întreţin suspiciunea electoratului asupra probităţii mele, cu atât mai mult cu cât, adesea, mi-am afirmat nevinovăţia.
În calitate de deputat de Vaslui, trebuie să dovedesc urmaşilor răzeşilor lui Ştefan cel Mare că, în septembrie 1992, au votat un om cinstit.
În calitate de deputat, am obligaţia să contribui la apărarea prestigiului instituţiei supreme a democraţiei autohtone, Parlamentul României. (…)
Din aceste motive, dar şi pentru a proba că niciodată nu am făcut din imunitatea parlamentară o pavăză pentru ilegalităţi, cu deplină încredere în justiţie, dar şi în corectitudinea actelor mele din timpul guvernării, astăzi, 9 aprilie 1996, demisionez din Parlamentul României”, a afirmat Băsescu în 1996.

 

 

Traian Băsescu a demisionat din Parlament pe 9 aprilie 1996, dar a câştigat un nou mandat la alegerile legislative din acelaşi an.