Băsescu propune Parlamentului adoptarea bugetului până la 16 ianuarie

Scrisoarea obţinută de NewsIn prevede ca votul de învestire a Guvernului de către Parlament să aibă loc până pe 23 decembrie, iar în perioada 28-29 decembrie să fie depus bugetul de stat pe anu 2010 în Parlament.

Până pe 16 ianuarie să fie dezbătut şi aprobat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, iar în perioada 16-19 ianuarie acestea să fie publicate în Monitorul Oficial şi să fie invitate echipele de evaluare ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale şi FMI, propune şeful statului.

De asemenea, în scrisoare se mai precizează că în perioada 20-27 ianuarie ar urma să aibă loc vizita delegaţiilor de evaluare, iar între 12 şi 15 februarie bordul FMI să aprobe următoarele tranşe pentru România.

„Cunosc că Parlamentul are independenţa de a-şi stabili propriul program de funcţionare, însă doresc să vă aduc la cunoştinţă că dacă acest calendar ar fi respectat, FMI ar putea realiza vizita de evaluare între 20 şi 27 ianuarie, astfel încât între 12 şi 15 februarie 2010 bordul FMI să se întrunească şi să aprobe următoarele tranşe de împrumut pentru România. În cazul în care instituţiile statului nu vor respecta acest calendar, România va fi în situaţia de a nu primi la termen finanţarea din partea organismelor internaţionale”, mai precizează Băsescu în scrisoare.

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat la 17 decembrie că a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre procedurile parlamentare pentru adoptarea rapidă a bugetului pe 2010, în paralel primind şi o scrisoare în acest sens, la Senat.

„Am avut azi şi o conversaţie telefonică cu dl. Băsescu, şi o scrisoare pe care am primit-o cu privire la aprobarea bugetului într-un calendar accelerat, ceea ce într-adevăr este necesar pentru ţară pentru a obţine tranşele de la Fondul Monetar şi de la Comisia europeană în perspectivă. Sub nicio formă nu vom accepta alocarea discreţionară a resurselor către primăriile portocalii şi eventual ungureşti”, a spus Geoană.

Geoană a spus că şeful statului, cel care a iniţiat convorbirea, a dorit să îi comunice problemele legate de procedurile parlamentare privind adoptarea bugetului pe 2010, „înainte de trimiterea unei scrisori uşor imperative”.

„E un calendar destul de strâns. Voi discuta cu colegii mei, inclusiv cu parlamentarii noştri dacă acest lucru este posibil din punct de vedere practic”, a spus Geoană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed