Bătaie de joc la spitalul din Ploiești! „Au dat-o afară cu o ciorbă în caserolă, iar ea are nevoie de oxigen“

0

O femeie în vârstă de 59 de ani, din comuna prahoveană Lipăneşti, diagnosticată cu pneumonie şi ulterior testată pozitiv cu SARS-CoV-2, a fost ţinută trei zile în spital fără tratament. Familia nu au fost anunţată să se izoleze. Sunt acuzaţiile rudelor care susţin că femeia a fost scoasă vineri din salon şi lăsată să aştepte pe bancă în faţa spitalului, la 35 de grade Celsius, pentru a fi transportată la secţia de pneumologie. ”Ar fi avut mai multe şanse să se facă bine dacă o ţineam acasă, dar avea nevoie de oxigen”, spun rudele femeii din Lipăneşti. Aceasta a fost diagnosticată cu pneumonie şi a avut nevoie urgentă de asistenţă medicală din cauza simptomelor specifice infecţiei cu noul coronavirus. Miercuri, 29 iulie, familia a chemat ambulanţa care a transportat bolnava la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Aici a primit şi testul pozitiv pentru COVID-19.

 

Au băgat-o la izolator şi timp de trei zile nu i-au dat niciun tratament, niciun antibiotic, în condiţiile în care aveau diagnosticul pus de pneumonie. Astăzi au scos-o afară pe bancă, în faţa spitalului, la 35 de grade, în starea gravă în care se află. I-au dat o ciorbă acolo, în caserolă, în condiţiile în care ea nu de mâncare are nevoie, ci de oxigen, că nu mai poate să respire. Stă şi aşteaptă o ambulanţă care să o ducă la secţia de plămâni. De mai bine de o oră stă acolo, în căldura asta”, a declarat pentru ”Adevărul” ginerele femeii. Bărbatul a precizat că deşi soacra lui a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, nimeni din partea autorităţilor nu a contactat familia pentru a rămâne în izolare la domiciliu.

 

Articolul integral pe ADEVĂRUL