Bătaie la Craiova cu bâte şi cuţite. Un minor de 16 ani şi un tânăr de 29 ani au ajuns la spital

În scandal au fost implicate 7 persoane. Cei care au sunat la 112 au spus că  s-au tras inclusiv focuri de armă, însă poliţiştii nu confirmă informaţia.

Printre scandalagii s-a aflat şi un craiovean poreclit Sandokan, acesta fiind implicat în mai multe cazuri de violenţă. Scandalul a avut loc în seara zilei de 13 februarie pe strada Bârseşti, din Craiova. Între membrii celor două grupări exista un conflict mai vechi. Aceştia s-au mai bătut, au şi existat plângeri formulate, dar acestea au fost, ulterior, retrase. Când s-au reîntâlnit, spiritele s-au aprins din nou. Bărbaţii au scos bâtele şi cuţitele şi au început să se lovească.

Mai multe forte de intervenţie au fost dirijate la faţa locului după ce oamenii care au sunat la 112 au susţinut ca s-au tras inclusiv  focuri de arma. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat, însă, ca informaţia referitoare la armele de foc nu se confirma.

„La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, care din primele cercetări, au stabit că, între 4 bărbăţi pe de o parte şi alţi trei, pe de altă parte, toţi din Craiova, ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia, 2 tineri de 16 şi 29 de ani au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale…În timpul conflictului, unui autoturism i-au fost provocate distrugeri”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Minorul  de 16 ani a fost înjunghiat cu un cuţit în spate, iar tânărul de 29 de ani  a fost lovit cu o bâta în cap.  Cei doi au fost duşi la spital unde au primit îngrijiri medicale.

Printre scandalagii a fost şi Sandokan Dăran, acesta fiind implicat de-a lungul timpul în mai multe cazuri de violenţa. El ar fi fost cel care l-a înjunghiat pe adolescent.

„Persoanele implicate în conflict au fost identificate de poliţişti şi conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, iar cercetările sunt  continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed