Bavaria face lobby pe lângă România pentru a-şi adăuga trei castele pe lista UNESCO

0
Cum propunerile Bavariei pentru lista monumentelor protejate de Organizaţia naţiunilor unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură (UNESCO) au şanse de a fi incluse abia în 2017, ministrul finanţelor din Bavaria, Georg Fahrenschon, încearcă „pe canale diplomatice” să convingă România să includă cele trei castele pe lista proprie de propuneri, alături de Peleş şi Pelişor.

„Ne luptăm pentru recunoaşterea castelelor regale bavareze ca patrimoniu cultural mondial”, a spus Fahrenschon sâmbătă, în deschiderea unui festival de muzică clasică găzduit în castelul Neuschwanstein, pe care ministrul l-a numit un „factor economic important” şi „un brand de elită recunoscut la nivel global”.

Pe lângă castelele Peleş şi Pelişor, biserica de la Mănăstirea Suceviţa şi centrul oraşului Sibiu au mai fost propuse pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În prezent, pe lista monumentelor şi ariilor naturale protejate de UNESCO în România se numără Delta Dunării, centrul istoric al oraşului Sighişoara, bisericile pictate din Moldova (Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, Suceava şi Voroneţ), satele săseşti din Transilvania (Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor şi Viscri), mănăstirea Horezu, bisericile de lemn din Transilvania (Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş-Siseşti, Poienile Izei, Rogoz-Târgu Lăpuş şi Surdeşti-Siseşti), precum şi vestigiile dacice din munţii Orăştiei.

Anul acesta, UNESCO a mai adăugat patru monumente pe lista patrimoniului său mondial: Domoliţii din nordul Italiei, oraşul Cidade Velha de pe insula Capului Verde, muntele sfânt din China Wu-Tchaj şi Marea Wadden din nordul Germaniei.

Germania a fost anul acesta sancţionată de UNESCO, prin retragerea de pe lista de patrimoniu a oraşului Dresda, după ce autorităţile locale au ignorat avertismentele organizaţiei internaţionale, construind un pod rutier ce strică priveliştea monumentelor baroce din oraş.

În luna iunie, Comitetul Patrimoniului mondial a decis includerea a 13 noi situri pe lista UNESCO, dintre care două naturale, iar 11 culturale, printre care marea Wadden, munţii italieni Dolomiţi, centrul istoric Cidade Velha al oraşului Ribeira Grande (Capul Verde), muntele Wutai din China, unul dintre locurile sacre ale budiştilor şi palatul belgian Stocle, a cărui arhitectură marchează începutul artei deco.

Compus din experţi, comitetul UNESCO se reuneşte anual pentru a alege cel mult 30 de noi obiective care merită să fie integrate în patrimoniul cultural al lumii, pentru „valoarea lor universală excepţională”. Cele 13 situri de anul aceste se adaugă unei liste de 878, dintre care 679 culturale, 174 naturale şi 25 de mixte.